Precizari in legatura cu sustinerea testelor nationale 2004
05.02.2004
Comunicat de presa - 5 februarie 2004
COMUNICAT DE PRESĂ
Legea nr. 268/2003, pentru
modificarea şi completarea Legii învăţământului nr. 84/1995, stabileşte
că învăţământul obligatoriu are a durată de 10 ani şi precizează că "Accesul
absolvenţilor clasei a VIII-a în clasa a IX-a a ciclului inferior al liceului
sau a şcolii de arte şi meserii se realizează prin procedura de selecţie
şi repartizare, reglementată conform metodologiei Ministerului Educaţiei
şi Cercetării, care se dă publicităţii până la începutul anului şcolar.”
Conform aceluiaşi document, "procedura de selecţie şi repartizare se bazează
pe rezultatele evaluării competenţelor dobândite în cadrul ciclului gimnazial.”
Având în vedere că, începând
cu anul 2004, nu mai există, conform legii, examen de capacitate, ministerul
a stabilit modalitatea de evaluare a elevilor de clasa a VIII-a prin teste
naţionale, în vederea accesului lor, după absolvire, în clasa a IX-a, fie
la liceu, fie la şcoala de arte şi meserii. În acelaşi timp, ponderea testelor
naţionale în cadrul mediei de admitere a fost stabilită la 50%.
Intenţia ministerului este
de a deplasa progresiv accentul de pe evaluarea sumativă, prin examene
sau teste naţionale, spre evaluarea continuă, de zi cu zi, evaluare relevantă,
care ia în calcul performanţa elevului de-a lungul a 4 ani de studiu şi
nu doar în cele 3-4 zile de examen.
Pe de altă parte, s-a dorit
concentrarea activităţilor legate de testele naţionale, examenul de bacalaureat,
repartizarea absolvenţilor de clasa a VIII-a în luna iunie şi la începutul
lunii iulie, pentru a asigura atât elevilor cât şi profesorilor o perioadă
corespunzătoare de vacanţă, respectiv concediu, după un an de muncă.
Metodologia de organizare şi desfăşurare a Testelor Naţionale 2004, în vederea accesului absolvenţilor clasei a VIII-a în clasa a IX-a şi calendarul aferent acestui examen, au fost aprobate prin Ordinul Ministrului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului nr. 4787/01.09.2003. Anterior aprobării sale, proiectul acestui ordin a fost supus dezbaterii publice pe site-ul MECT, www.edu.ro, timp de o lună de zile, conform Legii 52/2003. Mai mult, toate inspectoratele şcolare au primit, în data de 18 septembrie 2003 o notă, prin care se solicita transmiterea către toate unităţile de învăţământ a ordinelor ministrului referitoare la testele naţionale şi la bacalaureat.
Prin urmare, este vorba de
un document elaborat după o consultare publică, afişat pe site-ul MECT
şi transmis tuturor unităţilor de învăţământ, al cărui conţinut ar fi trebuit
cunoscut până la această oră de către toţi cei implicaţi în organizarea
acestui examen şi de toţi cei interesaţi.
În cadrul instruirii inspectorilor
şcolari generali şi inspectorilor generali adjuncţi, organizate de MECT,
în intervalul 29-31 ianuarie a.c., la Bacău, au fost dezbătute probleme
legate de organizarea şi desfăşurarea testelor şi examenelor naţionale,
a mişcării personalului didactic, de noul plan cadru de învăţământ. Conducerilor
inspectoratelor şcolare judeţene li s-a solicitat adoptarea de măsuri pentru
desfăşurarea tuturor activităţilor prevăzute de metodologiile şi reglementările
în vigoare, inclusiv măsuri referitoare la programul unităţilor de învăţământ
din ultima săptămână de şcoală:
- încheierea situaţiilor
şcolare după ultima oră de curs desfăşurată la fiecare disciplină;
- organizarea şedinţelor
consiliilor profesorale din unităţile de învăţământ având ca temă
analiza şi validarea rezultatelor şcolare, după ultima ora de curs de vineri,
18 iunie 2004;
- organizarea serbărilor
de sfârşit de an după încheierea cursurilor semestrului al doilea.
Ţinând cont de faptul că
testarea naţională se va desfăşura pe durata a două ore în prima parte
a zilelor cuprinse în intervalul 14 - 17 iunie, MECT a transmis o notă
Inspectoratelor Şcolare Judeţene în care solicită luarea măsurilor necesare
care să asigure desfăşurarea procesului didactic din ultima săptămână de
şcoală în condiţii de normalitate, având în vedere măsuri de tipul:
- deplasarea programului
tuturor claselor în după-amiaza zilelor în care se susţin teste, în unităţile
de învăţământ care sunt centre de testare şi în care activitatea şcolară
se desfăşoară într-un singur schimb;
- decalarea programului
începând cu ora 12.00 şi reducerea duratei orelor de curs până la 30 de
minute, astfel încât întregul program al zilei să fie asigurat pentru cele
două schimburi până la ora 20.00, în unităţile şcolare care sunt centre
de testare şi care au activitatea organizată în două schimburi;
- modificarea schemei orare
astfel încât cadrele didactice desemnate în comisiile de supraveghere la
probele de testare naţională sau în comisiile de evaluare să poată fi prezente
la activităţile didactice din perioada 14 - 18 iunie, dacă este cazul;
- stabilirea centrelor de
examen şi de evaluare cu prioritate în unităţi de învăţământ având spaţiul
şcolar ocupat numai într-un singur schimb.
Reamintim totodată faptul
că MECT are doar rol de coordonator al examenelor naţionale, organizarea
propriu-zisă a acestora revenind în totalitate Inspectoratelor Şcolare
Judeţene.
BIROUL DE PRESĂ