ARACIP și Ministerul Educaţiei dezmint categoric informaţiile referitoare la acordarea preferenţială a unor stimulente angajaţilor MECTS




Președintele Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP), domnul Şerban Iosifescu, dezminte categoric informaţiile apărute în presa centrală, potrivit cărora unii dintre angajaţii ARACIP, instituţie subordonată MECTS, ar fi primit preferenţial stimulente. Domnul Şerban Iosifescu deplânge abordarea neprofesionistă a presei centrale şi titlurile tendenţioase.

Pentru corecta informare a publicului, ne vedem obligaţi să facem următoarele precizări:

  • - ARACIP nu acordă stimulente angajaților săi. În cadrul ARACIP salarizarea se efectuează conform Legii 330/2009 şi a grilei de salarizare aferente;
  • - ARACIP implementează, începând cu luna noiembrie a anului 2008, proiectul strategic ,,Dezvoltarea sistemului de management şi de asigurare a calităţii în învăţământul preuniversitar" (ID 2984), în cadrul cererii de propuneri de proiecte strategice POS DRU „Educaţie mai bună pentru toţi", din fonduri europene. Întrucât veniturile provenind din prefinanţarea aferentă proiectului au fost epuizate, în perioada noiembrie 2009 - aprilie 2010, nu s-au mai putut efectua plăţi în cadrul acestui proiect.
  • - Datorită deblocării plăţilor aferente acestor proiecte, în mandatul domnului ministru Daniel Petru Funeriu, plăţile restante corespunzând lunilor noiembrie - decembrie 2009 şi ianuarie - aprilie 2010 au fost efectuate cumulativ, într-o singură lună (aprilie 2010), cu respectarea următoarelor prevederi legale: Ordinul Ministrului Muncii Familiei și Protecției Sociale nr. 12/2010 privind modificarea Ordinului Ministrului Finanțelor Publice nr. 2548/2009 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale pentru obiectivul convergenţă.
  • - Menţionăm faptul că venitul net lunar al experţilor din proiect pentru derularea activităţilor acestui proiect variază între aproximativ 1900 și 3500 lei net, aceste sume fiind acordate în baza unor contracte de muncă, potrivit reglementărilor legale în vigoare privind implementarea proiectelor finanţate din fonduri structurale (Ghidul solicitantului, aprobat prin ordin al ministrului muncii, cu completările şi modificările ulterioare).

Prin urmare, sumele vehiculate în articolul intitulat ,,Protejaţii lui Funeriu primesc stimulente de sute de milioane" nu reprezintă nici prime, nici stimulente, pe care ARACIP, de altfel, nu le-a acordat niciodată, ci venituri cumulate pe mai multe luni, in cadrul unor proiecte europene de succes, conducând astfel la  creșterea ratei de absorbţie a fondurilor europene.
În cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului se monitorizează situaţia salarizării şi orice abatere de la litera legii va fi sancţionată, conform prevederilor legale în vigoare. De asemenea, dorim să precizăm că vehicularea unor astfel de informaţii tendenţioase şi a unor titluri mincinoase, au ca singur scop manipularea opiniei publice, în detrimentul unei corecte informări a acesteia.
Conducerea ARACIP va demara procedurile de cercetare administrativă, în vederea identificării angajatului care a făcut publice date de natură să prejudicieze celelalte categorii de personal din cadrul ARACIP, precum şi imaginea instituţiei. Precizăm faptul că protecţia datelor cu caracter personal este reglementată de Legea 677/2001.


BIROUL DE PRESĂ