Info-day
16.02.2005
Comunicat de presa - 16 februarie 2005
COMUNICAT DE PRESĂ
Ministerul Educaţiei şi Cercetării
în colaborare cu Academia Română şi cu sprijinul Consiliului Naţional al
Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior şi al Programului Naţional
CALIST organizează vineri, 18 februarie 2005, între orele 9.30 şi14.30,
la sediul ASE, sesiunea de informare „INFO-DAY on the Priority 7 - Citizens
and Governance in a knowledge-based society".
Principalul obiectiv al
evenimentului este prezentarea mecanismelor de participare la competiţiile
organizate de Comisia Europeană pentru fondurile în valoare de 116.000.000
EUR dedicate aplicaţiilor în domeniul ştiinţelor sociale, cu termen limită
de depunere a propunerilor de proiecte 13 aprilie 2005, la Bruxelles. Fondurile
sunt împărţite pe trei categorii de proiecte: 60 milioane EURO pentru proiect
tip reţele de excelenţă (NoE) şi proiecte integrate (IP), 52 milioane EURO
pentru proiecte punctuale (de mici dimensiuni - STREP) şi acţiuni de coordonare
(CA) a activităţilor pe plan naţional în context european şi 4 milioane
EURO pentru proiecte de acţiuni specifice de sprijin (SSA) pentru derulare
de activităţi pe plan naţional cu participare europeană.
Un al doilea obiectiv urmărit
de Ministerul Educaţiei şi Cercetării este creşterea numărului de cercetători,
institute, firme, ONG-uri şi alte organizaţii de profil din România care
vor elabora şi vor depune la Bruxelles propuneri de proiecte în consorţii
europene. Prin participarea la această sesiune de informare se doreşte
creşterea calităţii propunerilor de proiecte şi, implicit, a şanselor ca
acestea să fie selectate şi finanţate de Comisia Europeană.
Reuniunea se desfăşoară
în cadrul proiectului european ROINTERA, finanţat 100% din fondurile Comisiei
Europene, prin Programul Cadru 6 de Cercetare, Dezvoltare şi Inovare al
Uniunii Europene - PC 6. Pentru cei interesaţi, participarea la eveniment
este gratuită, iar formularul de înscriere poate fi accesat de pe pagina
web a proiectului: www.rointera.ro.
BIROUL DE PRESĂ