Intalnire MEC - reprezentantii studentilor
10.02.2005
Comunicat de presa - 10 februarie 2005
COMUNICAT DE PRESĂ
Ministrul educaţiei şi cercetării,
prof. univ. Mircea Miclea, secretarul de stat pentru învăţământ superior,
domnul Dumitru Miron şi directorul general al Direcţiei Generale de Învăţământ
Superior, domnul Constantin Brătianu, au avut astăzi, 10 februarie, la
sediul MEdC, o întâlnire cu reprezentaţii Uniunii Studenţilor din România.
Pe lângă informarea studenţilor în legătură cu direcţia de reformă din
învăţământul superior, alt scop al întâlnirii l-a constituit stabilirea
unui acord asupra modului de colaborare între Ministerul Educaţiei şi Cercetării
şi organizaţiile studenţeşti.
Discuţiile s-au axat pe
problematica reformei învăţământului superior şi asupra principiilor prezente
în proiectul de Hotărâre de Guvern privind organizarea studiilor de licenţă.
Uniunea Studenţilor din România a agreat iniţiativa ministerului de a organiza
studiile de licenţă pe domenii de studiu, urmând ca specializările acreditate
şi/sau autorizate să devină itinerarii alternative prin care se dobândesc
cunoştinţele şi competenţele unui domeniu.
De asemenea, Uniunea Studenţilor
din România a apreciat direcţia în care Ministerul Educaţiei şi Cercetării
îşi formulează politica de reformă stabilindu-se de asemenea ca atât organizaţiile
studenţeşti cât şi ceilalţi actori ai mediului academic să fie informaţi
şi consultaţi în luarea deciziilor la nivel central
Ca modalitate de cooperare,
ministrul educaţiei şi cercetării a acceptat organizarea unor întâlniri
lunare cu liderii studenţilor, dedicate analizării şi rezolvării problemelor
care apar în mediul universitar. Totodată, ministrul educaţiei şi-a exprimat
disponibilitatea de a consulta toate federaţiile şi organizaţiile studenţeşti
reprezentative din România.
Ca principiu comun de acţiune
s-a remarcat intenţia studenţilor de a susţine reforma în învăţământul
superior şi îmbunătăţirea procesului educativ şi de asistenţă socială.
BIROUL DE PRESĂ