![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
Învăţământ preuniversitar | Învăţământ superior | Învăţământ minorităţi | Cercetare | Resurse umane | Recunoastere diplome si vizare | Relații Internationale si Europene |
Despre instituție / Despre noi / Minister
Informații de interes public
Navigare rapidă
Contact
Ministerul Educaţiei Naţionale Str. Gen. Berthelot 28-30 Sector 1, 010168, Bucureşti Tel. Centrală: 4056200;4056300 Relaţii cu publicul |
Comunicate de presă Versiunea tipăribilă
![]() Întâlnirea ministrului Educaţiei, Daniel Petru Funeriu, cu doamna Androulla Vassiliou, Comisar European pentru Educaţie, Cultură, Multilingvism şi Tineret
26.11.2010
Ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Daniel Petru Funeriu, s-a întâlnit astăzi, 26 noiembrie, la sediul MECTS, cu doamna Androulla Vassiliou, Comisar European pentru Educaţie, Cultură, Multilingvism şi Tineret. Discuţiile celor doi demnitari au vizat următoarele teme: Legea Educaţiei Naţionale propusă de Guvernul României, Strategia „Europa 2020", respectiv iniţiativa „Tineretul în mişcare" (Youth on the Move). De asemenea, a fost abordată şi problematica Secretariatului Procesului Bologna a cărui coordonare a fost preluată la 1 iulie 2010, pentru o perioadă de 2 ani, de România. În cadrul întânirii, Comisarul European l-a informat pe ministrul Educaţiei în legătură cu cele mai recente iniţiative strategice ale Uniunii Europene în domeniu: Youth on the Move şi Agenda for New Skills and Jobs. „Strategia Europa 2020, adoptată la începutul acestui an şi aprobată de statele membre, prezintă o strategie clară pentru realizarea unei creşteri inteligente, durabile şi incluzive pentru Uniunea Europeană în următorii zece ani. Provocarea este dezvoltarea unei economii bazate pe cunoaştere şi inovare. Educaţia şi formarea de înaltă calitate sunt un fundament vital pentru toate aceste trei obiective", a declarat doamna Androulla Vassiliou. Comisarul European a salutat opţiunea fermă a Guvernului României de a reforma sistemul educaţional din România şi a-l orienta pe o direcţie corectă. „România a făcut progrese semnificative în ultimii 10 ani: numărul de absolvenţi de învăţământ superior s-a dublat. Este clar, însă, că mai este un drum lung de parcurs pentru ca rata de absolvire să depăşească actualul procent de 16,8%", a afirmat doamna Androulla Vassiliou. Comisarul European a mai anunţat că, în 2011, va propune o nouă iniţiativă la nivel european pentru modernizarea universităţilor, estimând că până în anul 2020, aproximativ o treime din locurile de muncă din Europa vor presupune abilităţi care se formează exclusiv la nivel universitar. La rândul său, ministrul Daniel Petru Funeriu a prezentat doamnei comisar Androulla Vassiliou o serie de aspecte esenţiale în contextul discuţiei avute: 1. ţintele asumate de România în ceea ce priveşte agenda Uniunii Europene 2020 (11,3% - rata abandonului şcolar şi 26,7% - proporţia populaţiei între 30 şi 34 de ani care a finalizat învăţământul superior). Aceste ţinte pot fi atinse printr-o construcţie instituţională corectă care să izvorască dintr-o nouă lege a educaţiei naţionale 2. conţinutul opţiunilor majore ale Guvernului în ceea ce priveşte noua Lege a Educaţiei Naţionale 3. măsurile de incluziune în vederea scăderii abandonului şcolar, în contextul în care România doreşte să fie parte a soluţiilor la nivel european în această problemă, cât şi în problema rromilor. 4. întărirea rolului învăţământului tehnic şi profesional 5. sprijinul României în ceea ce priveşte iniţiativa Youth on the Move. „Am mai informat-o pe doamna Comisar despre faptul, foarte important, că din punctul nostru de vedere, cheia reformei educaţiei în România o reprezintă reforma învăţământului superior. Sunt un puternic susţinător al clasificării şi ierarhizării universităţilor, o iniţiativă europeană despre care şi doamna Comisar a spus câteva lucruri. Fac acest lucru şi din postura de ministru al Educaţiei, aşa cum l-am făcut şi din postura de europarlamentar. Nu voi da nici un pas înapoi, nici eu şi nici Guvernul României, în ceea ce priveşte reforma din temelii a universităţilor româneşti. Sper ca securea războiului politic să nu mai facă ravagii pe câmpul educaţiei. Ministerul Educaţiei întinde o mână tuturor celor care sunt de bună credinţă, dar va continua sa fie intransigent cu cei care apără interese, uneori ilegitime în educaţie", a declarat ministrul Educaţiei, Daniel Petru Funeriu. BIROUL DE PRESĂ
|
Utile
Ultimele documente
|