Elevii reiau cursurile miercuri, 5 ianuarie
Conform ordinului de ministru nr. 4.034/2.06.2010 privind aprobarea calendarului anului şcolar 2010 - 2011 în învăţământul preuniversitar, cursurile semestrului I se reiau miercuri, 5 ianuarie şi se vor desfăşura până vineri, 28 ianuarie 2011. Vacanţa intersemestrială este programată în intervalul sâmbătă, 29 ianuarie 2011 - duminică, 6 februarie 2011, urmând ca semestrul al II-lea să înceapă luni, 7 februarie. În perioada sâmbătă, 16 aprilie 2011 - luni, 25 aprilie 2011, elevii se vor afla în vacanţa de primăvară. Cursurile semestrului al doilea vor reîncepe, marţi, 26 aprilie 2011 şi se vor încheia vineri, 17 iunie 2011.
Potrivit aceluiaşi document, în situaţii deosebite, bine fundamentate, în funcţie de condiţiile climaterice locale speciale şi de specificul şcolii, inspectoratele şcolare pot aproba, la cererea conducerii unităţilor de învăţământ, modificări ale structurii anului şcolar stabilite prin prezentul ordin. Aprobarea acestui tip de modificare a structurii anului şcolar se acordă în condiţiile asigurării numărului de zile de cursuri (177), precum şi a posibilităţii ca toţi elevii să participe, fără restricţii, la examenele de bacalaureat şi de absolvire.
BIROUL DE PRESĂ