Întreprindere simulată pentru tehnici de lucru în cadrul companiilor tehnologice
Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS) şi partenerii regionali Universitatea Politehnică Bucureşti, Universitatea Politehnica Timişoara, Universitatea Constantin Brâncuşi Târgu Jiu, Novensys Corporation şi Gold Agama Consulting au lansat proiectul „Întreprindere simulată pentru tehnici de lucru în cadrul companiilor tehnologice". Proiectul este cofinanţat prin intermediul Programului Operaţional Sectorial de Dezvoltare a Resurselor Umane (POSDRU), 2007-2013.
Obiectivul general al proiectului este creşterea adaptabilităţii şi a gradului de ocupare pentru viitorii absolvenţi de studii universitare pe piaţa muncii, în contextul societăţii bazate pe cunoaştere. Atingerea acestui obiectiv se va realiza prin utilizarea unui instrument inovator (conceptul de „întreprindere simulată"), adaptat la realităţile economice şi cerinţele pieţei muncii din România.
Concret, proiectul constă în implementarea unor instrumente informatice pentru realizarea acţiunilor inovatoare de predare/învăţare/evaluare. Studenţii vor fi instruiţi şi evaluaţi în cadrul companiilor tehnologice, cu ajutorul tutorilor. Aceştia sunt persoane cu experienţă din cadrul companiilor, care au acces la detalii relevante pentru simulări practice, în vederea cultivării de compentenţe necesare pe piaţa muncii prin asimilarea potenţialului noilor tehnologii în educaţie şi formare pentru angajare
„Proiectul se adresează atât cadrelor didactice din cele trei universităţi partenere, studenţilor, celor care elaborează politicile pentru învăţământul superior, cât şi cadrelor didactice implicate în dezvoltarea programelor de studii universitare şi persoanelor implicate în dezvoltarea şi managementul calificărilor la nivel de universitate/facultate", declară Codrin Doru Lungu, manager de proiect MECTS.
„Întreprindere simulată pentru tehnici de lucru în cadrul companiilor tehnologice" se înscrie pe axa prioritară 2 - "Corelarea învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii", în Domeniul major de intervenţie 2.1 - „Tranziţia de la şcoală la viaţa activă" şi are o durată de derulare de 30 de luni. Valoarea totală a proiectului este de 20.747.281,40 de lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă este de 17.265.355,88 de lei.
Persoană de Contact:
Codrin Doru Lungu, Manager Proiect
Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului
Tel: 021-405.62.11
Fax: 021-312.48.77
Email: intrep.simulata@yahoo.com