Învăţământ preuniversitar Învăţământ superior Învăţământ minorităţi Cercetare Resurse umane Recunoastere diplome si vizare Relații Internationale si Europene
Comunicate de presă Versiunea tipăribilă
Comunitate virtuală interuniversitară pentru valorificarea proprietăţii intelectuale
31.01.2011

Ministerul  Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS) a lansat astăzi, 31 ianuarie, proiectul „Comunitate virtuală interuniversitară pentru ştiinţă, tehnologie, inovare şi valorificare a proprietăţii intelectuale", proiect ce se va derula pe o perioadă de 30 de luni, din noiembrie 2010. În proiect sunt implicate trei universităţi din România - Universitatea Politehnică din Bucureşti, Universitatea de Vest dim Timişoara şi Universitatea din Craiova - şi un partener transnaţional, Institute de Recherche en Electronique, Microtechnologie, Instrumentation et Systemes (IREMIS) din Rouen, Franţa.
Obiectivul general al proiectului vizează educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere. Astfel, proiectul se concentrează pe creşterea gradului de inserţie al studenţilor pe piaţa muncii prin dezvoltarea calităţii comunicării şi îmbunătăţirea serviciilor oferite studenţilor şi profesorilor. Proiectul mai vizează şi dezvoltarea rutelor flexibile de învăţare pe tot parcursul vieţii, creşterea accesului la educaţie şi formare prin promovarea reţelelor virtuale de ştiinţă, tehnologie, inovare, de valorificare a proprietăţii intelectuale din universităţi.
Scopul proiectului este implementarea soluţiei de centru interuniversitar pilot de cercetare, comunicare şi valorificare a proprietăţii intelectuale, în primul rând, în universităţile implicate în proiect. Pentru îndeplinirea acestui scop, proiectul vizează ca şi grup ţintă un număr 6.000 de studenţi din cele trei universităţi româneşti, beneficiari direcţi ai proiectului.
„Studenţii vor fi îndrumaţi de cadre universitare implicate în dezvoltarea programelor de studii universitare şi de persoane cu funcţii de conducere, monitorizare şi evaluare în învăţământul superior, precum şi de responsabilii în calitatea actului de învăţământ superior. Pe parcursul pregătirii studenţilor, universităţile vor fi susţinute şi de specialiştii implicaţi în elaborarea politicilor în învăţământul superior", afirmă Simona Tănase, managerul de proiect din partea MECTS.
Dimensiunea europeană a proiectului este asigurată de implicarea partenerului transnaţional - IREMIS. Colaborarea cu Institutul de la Rouen va consta în schimbul de informaţii, de experienţă, de rezultate şi de bune practici în domeniul utilizării comunităţilor virtuale îcercetare universitară.
Proiectul este confinanţat din Fondul Social European prin intermediul Programului Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane, 2007-2013, "Comunitate virtuală interuniversitară pentru ştiinţă, tehnologie, inovare şi valorificare a proprietăţii intelectuale" se înscrie pe Axa prioritară 1 - "Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere", domeniul major de intervenţie: 1.2 - „Calitate în învăţământul superior". Valoarea totală a proiectului este de 20.736.126 de lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă este de 15.635.215 lei.

BIROUL DE PRESĂ
Documente atasate:


< precedentul     următorul >

Utile
Ultimele documente
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind înscrierea unor imobile în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, imobile aflate în administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice prin Universitatea Maritimă din Constanța, instituție care funcționează în coordonarea ministerului
    Citeşte mai mult
  • Lista românilor de pretutindeni din Moldova, admiși ca bursieri ai statului român, la studii universitare de licență, începând cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult
  • OMENCS nr. 4576/20.07.2016 pentru completarea art. 9 din Metodologia de organizare şi desfăşurare a probelor specifice din cadrul examenului de bacalaureat, susţinute de absolvenţii secţiilor bilingve româno-spaniole, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.756/2012
    Citeşte mai mult
  • Ordinul ministrului Educaţiei nr. 4662/1.08.2016 privind luarea măsurilor prevăzute la art. 170 din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1, cu modificările şi completările ulterioare, urmare a soluţionării unor sesizări referitoare la nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existenţa plagiatului, în cadrul unei teze de doctorat
    Citeşte mai mult
  • Project ROSE. Request for Expressions Of Interest - Development of the Project Management Information System - Software Programmer 2
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind acordarea de stimulente financiare absolvenților care au obținut media 10 la evaluarea națională 2016 pentru absolvenții clasei a VIII-a și la examenul național de bacalaureat 2016
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind transmiterea unui imobil din domeniul public al municipiului Roman și administrarea Consiliului Local al Municipiului Roman, în domeniul public al statului și administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, Inspectoratului Școlar Județean Neamț pentru Clubul Copiilor Roman
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind unele măsuri de utilizare a Fondului de contrapartidă provenit din ajutorul Guvernului Japoniei constituit în baza Înțelegerii realizate prin schimbul de note diplomatice româno-japoneze, semnate la București pe data de 7 ianuarie 2000 și a Acordului încheiat între Guvernul României și Japan International Cooperation System (JICS) la 1 februarie 2000, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 308/ 19.04.2000
    Citeşte mai mult
  • Concurs director CSUD - Universitatea din București
    Citeşte mai mult
  • Lista romanilor de pretutindeni din Bulgaria, admisi ca bursieri ai statului roman, la studii universitare de licenta incepand cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult