Învăţământ preuniversitar Învăţământ superior Învăţământ minorităţi Cercetare Resurse umane Recunoastere diplome si vizare Relații Internationale si Europene
Comunicate de presă Versiunea tipăribilă
Ministrul Daniel Petru Funeriu a anunţat lansarea campaniei de aplicare eficientă a Legii Educaţiei Naţionale: „Tu faci legea de nota 10 (zece)”
10.03.2011

Ministrul Daniel Petru Funeriu a anunţat într-o conferinţă de presă organizată astăzi, 10 martie, 2011, că Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a lansat campania pentru o aplicare cât mai eficientă a prevederilor Legii Educaţiei Naţionale - „Tu faci legea de nota 10 (zece)". Campania vizează diseminarea şi discutarea metodologiilor elaborate de MECTS, împreună cu cadrele didactice din ţară în vederea aplicării prevederilor Legii Educaţiei Naţionale.
Calendarul campaniei implică organizarea de către inspectoratele şcolare judeţene, în perioada 14 martie - 15 aprilie, a unor conferinţe la care vor participa cel puţin 300 de cadre didactice. În cadrul acestora vor fi analizate metodologiile aflate în responsabilitatea fiecărui judeţ în parte. Ulterior, întâlniri similare vor avea loc la nivelul şcolilor şi comunităţilor locale. .„Ministerul doreşte ca informaţia să ajungă corect la un număr cât mai mare de membri ai comunităţii şcolare. Ne adresăm profesorilor, părinţilor, elevilor, mediului privat, tuturor celor implicaţi în viaţa şcolii", a declarat ministrul Daniel Petru Funeriu. Ca suport pentru derularea campaniei, MECTS a elaborat o broşură intitulată „Tu faci legea de nota 10 (zece)".
În procesul de elaborare a metodologiilor au fost implicate 1.493 de cadre didactice, dintre care 1.013 fac parte din sindicatele din învăţământ. „Cred că aceste cifre vorbesc de la sine despre reprezentativitatea celor care au participat la redactarea acestor documente aflate actualmente în analiza coordonatorilor din minister înainte de a fi făcute publice", a mai declarat ministrul Daniel Petru Funeriu.

BIROUL DE PRESĂ

< precedentul     următorul >

Utile
Ultimele documente
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind înscrierea unor imobile în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, imobile aflate în administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice prin Universitatea Maritimă din Constanța, instituție care funcționează în coordonarea ministerului
    Citeşte mai mult
  • Lista românilor de pretutindeni din Moldova, admiși ca bursieri ai statului român, la studii universitare de licență, începând cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult
  • OMENCS nr. 4576/20.07.2016 pentru completarea art. 9 din Metodologia de organizare şi desfăşurare a probelor specifice din cadrul examenului de bacalaureat, susţinute de absolvenţii secţiilor bilingve româno-spaniole, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.756/2012
    Citeşte mai mult
  • Ordinul ministrului Educaţiei nr. 4662/1.08.2016 privind luarea măsurilor prevăzute la art. 170 din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1, cu modificările şi completările ulterioare, urmare a soluţionării unor sesizări referitoare la nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existenţa plagiatului, în cadrul unei teze de doctorat
    Citeşte mai mult
  • Project ROSE. Request for Expressions Of Interest - Development of the Project Management Information System - Software Programmer 2
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind acordarea de stimulente financiare absolvenților care au obținut media 10 la evaluarea națională 2016 pentru absolvenții clasei a VIII-a și la examenul național de bacalaureat 2016
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind transmiterea unui imobil din domeniul public al municipiului Roman și administrarea Consiliului Local al Municipiului Roman, în domeniul public al statului și administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, Inspectoratului Școlar Județean Neamț pentru Clubul Copiilor Roman
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind unele măsuri de utilizare a Fondului de contrapartidă provenit din ajutorul Guvernului Japoniei constituit în baza Înțelegerii realizate prin schimbul de note diplomatice româno-japoneze, semnate la București pe data de 7 ianuarie 2000 și a Acordului încheiat între Guvernul României și Japan International Cooperation System (JICS) la 1 februarie 2000, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 308/ 19.04.2000
    Citeşte mai mult
  • Concurs director CSUD - Universitatea din București
    Citeşte mai mult
  • Lista romanilor de pretutindeni din Bulgaria, admisi ca bursieri ai statului roman, la studii universitare de licenta incepand cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult