Conferinta Nationala a Alternativelor Educationale


31.03.2004

Comunicat de presa - 31 martie 2004

COMUNICAT DE PRESĂ

Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Comisia Naţională pentru Alternative Educaţionale (CNAE), organizează în perioada 2-3 aprilie 2004, la Târgovişte (Liceul de Muzică şi Arte Plastice, str. Pârvan Popescu nr. 60), Conferinţa Naţională a Alternativelor Educaţionale. La acest eveniment, la care şi-a anunţat participarea domnul Alexandru Athanasiu, ministrul educaţiei şi cercetării, vor participa directorii de specialitate care gestionează cele cinci alternative active în România, reprezentaţi ai MEC şi ai inspectoratelor şcolare judeţene. Comisia Naţională pentru Alternative Educaţionale va fi reprezentată de prof. univ. dr. Viorel Nicolescu, preşedinte al comisiei, prof. Angela Sterpu, vicepreşedinte şi conf. univ. dr. Gheorghe Felea, secretar executiv.
 În cadrul discuţiilor vor fi trecute în revistă programele alternative care se derulează în peisajul educaţional românesc (Montessori / anul din care funcţionează în România: 1993, Freinet / 1995, Step by Step / 1996, Waldorf /1990 şi Jena / 1996), insistându-se pe specificul pedagogic al fiecăruia şi direcţiile de dezvoltare. Aceste modele educaţionale vor fi dezbătute în partea a doua a conferinţei în cadrul a patru ateliere de lucru, ale căror teme de discuţie sunt următoarele:
Montessori: "Pregătirea şi rolul educatoarei. Ghidul Montessori”
Freinet: "Exprimare liberă. Exprimare plastică, dramatică, corporală, muzicală”
Step by Step: "Parteneriatul grădiniţă - familie. Implicarea Părinţilor”
Waldorf: "Aplicaţii ale ştiinţelor naturii - domeniul ştiinţelor vieţii”
Jena: "Activităţi în planul Jena - Serbarea”.
Şedinţa finală de evaluare a activităţilor practice va găzdui şi lansarea cărţii "Alternativele Educaţionale din România”, coordonată de prof. dr. Gheorghe Felea.

BIROUL DE PRESĂ