Trimiterea spre avizare a proiectului de lege privind infiintarea consortiilor universitare
23.03.2004
Comunicat de presa - 23 martie 2004
COMUNICAT DE PRESĂ
Începând de astăzi, 23.03.2004,
pe site-ul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, www.edu.ro, în cadrul
secţiunii "Noutăţi”, poate fi consultată varianta finală a proiectului
legii privind înfiinţarea consorţiilor universitare, trimis de MEC spre
avizare Ministerului de Finanţe şi Ministerului Justiţiei.
Apariţia acestei legi se
impune întrucât, în actualul sistem de învăţământ din România există anumite
disparităţi şi dezechilibre în distribuţia teritorială a unităţilor şi
instituţiilor de învăţământ precum şi în oferta educaţională pe domenii
şi specializări, iar organizarea consorţiilor universitare poate conduce
la creşterea şanselor de acces în învăţământul superior şi ar reduce, în
anumite zone, costurile şcolarizării şi presiunea asupra căminelor studenţeşti.
Această stare de dezechilibru a apărut întrucât reţeaua teritorială actuală
a învăţământului superior din România este mai curând rezultatul unei dezvoltări
istorice care a trebuit să ţină seama şi de interesele comunităţilor locale,
fără o fundamentare bazată pe date concrete pe termen mediu şi lung.
În baza acestei legi, universităţile
publice şi private vor pura să se asocieze, prin negociere directă şi voluntară,
inclusiv pe zone de dezvoltare, în aşa fel încât să se ajungă la un proces
de asociere universitară sub formă de consorţii, cu respectarea autonomiei
universitare. În oraşele cu mai multe instituţii de învăţământ, asocierea
universitară se poate concretiza în înfiinţarea unor poli de predare şi
cercetare cu un mare potenţial de dezvoltare şi folosire a resurselor.
"În acest context, consorţiile universitare pot deveni reprezentative pentru
un nou model de predare şi cercetare şi pentru un nou sistem de folosire
a resurselor, contribuind, în acelaşi timp, la dezvoltarea zonală a comunităţilor
şi regiunilor”, a declarat ministrul educaţiei şi cercetării, domnul Alexandru
Athanasiu.
BIROUL DE PRESĂ