Învăţământ preuniversitar Învăţământ superior Învăţământ minorităţi Cercetare Resurse umane Recunoastere diplome si vizare Relații Internationale si Europene
Comunicate de presă Versiunea tipăribilă
MECTS salută adoptarea de către Senat a OG nr. 6/2011
25.05.2011

Domnul Daniel Petru Funeriu, ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, salută votul aproape unanim (84 pentru, 3 împotrivă, o abţinere) dat de senatori în favoarea Ordonanţei Guvernului nr. 6/2011 pentru modificarea şi completarea OG nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică. Domnul Daniel Petru Funeriu îşi exprimă satisfacţia pentru faptul că principiile bazate pe standarde şi bune practici instituţionale, enunţate de domnia sa încă de la începutul mandatului, reprezintă astăzi elemente de consens la nivelul clasei politice reprezentate în Parlamentul României!
Prin noul act normativ se introduce un mecanism de finanţare pe trei niveluri: (a) finanţare instituţională de bază; (b) finanţarea instituţională complementară de susţinere a performanţei instituţionale; (c) finanţarea competiţională pe bază de proiecte. În trecut, evaluarea instituţiilor de cercetare-dezvoltare se făcea de către cinci instituţii (Academia Română, Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu - Siseşti", Academia de Ştiinţe Militare, Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice în Învăţământul Superior şi Colegiul Consultativ pentru Cercetare - Dezvoltare şi Inovare) ceea ce ducea la inerente conflicte de interese. Prin intrarea în vigoare a noului act normativ, această evaluare va fi coordonată de un singur organism, Colegiul Consultativ pentru Cercetare - Dezvoltare şi Inovare (CCCDI).
Noul proces de evaluare  permite accesul la acreditare al mai multor categorii de instituţii decât în prezent. Criteriul exclusiv de finanţare din fonduri publice este calitatea activităţii, nu forma de organizare sau autoritatea coordonatoare a unităţii sau instituţiei de cercetare, dezvoltare, inovare.
Reamintim faptul că în mandatul de ministru al domnului Daniel Petru Funeriu, bugetul cercetării a crescut în anul 2011 cu 48,3% faţă de nivelul execuţiei bugetare din anul 2010.

 

BIROUL DE PRESĂ


< precedentul     următorul >

Utile
Ultimele documente
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind înscrierea unor imobile în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, imobile aflate în administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice prin Universitatea Maritimă din Constanța, instituție care funcționează în coordonarea ministerului
    Citeşte mai mult
  • Lista românilor de pretutindeni din Moldova, admiși ca bursieri ai statului român, la studii universitare de licență, începând cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult
  • OMENCS nr. 4576/20.07.2016 pentru completarea art. 9 din Metodologia de organizare şi desfăşurare a probelor specifice din cadrul examenului de bacalaureat, susţinute de absolvenţii secţiilor bilingve româno-spaniole, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.756/2012
    Citeşte mai mult
  • Ordinul ministrului Educaţiei nr. 4662/1.08.2016 privind luarea măsurilor prevăzute la art. 170 din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1, cu modificările şi completările ulterioare, urmare a soluţionării unor sesizări referitoare la nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existenţa plagiatului, în cadrul unei teze de doctorat
    Citeşte mai mult
  • Project ROSE. Request for Expressions Of Interest - Development of the Project Management Information System - Software Programmer 2
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind acordarea de stimulente financiare absolvenților care au obținut media 10 la evaluarea națională 2016 pentru absolvenții clasei a VIII-a și la examenul național de bacalaureat 2016
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind transmiterea unui imobil din domeniul public al municipiului Roman și administrarea Consiliului Local al Municipiului Roman, în domeniul public al statului și administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, Inspectoratului Școlar Județean Neamț pentru Clubul Copiilor Roman
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind unele măsuri de utilizare a Fondului de contrapartidă provenit din ajutorul Guvernului Japoniei constituit în baza Înțelegerii realizate prin schimbul de note diplomatice româno-japoneze, semnate la București pe data de 7 ianuarie 2000 și a Acordului încheiat între Guvernul României și Japan International Cooperation System (JICS) la 1 februarie 2000, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 308/ 19.04.2000
    Citeşte mai mult
  • Concurs director CSUD - Universitatea din București
    Citeşte mai mult
  • Lista romanilor de pretutindeni din Bulgaria, admisi ca bursieri ai statului roman, la studii universitare de licenta incepand cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult