Învăţământ preuniversitar Învăţământ superior Învăţământ minorităţi Cercetare Resurse umane Recunoastere diplome si vizare Relații Internationale si Europene
Comunicate de presă Versiunea tipăribilă
Cursuri de pregatire a cadrelor didactice ne-rrome
15.03.2004

Comunicat de presa - 15 martie 2004

COMUNICAT DE PRESĂ

Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Organizaţia Salvaţi Copiii şi UNICEF România (care asigură şi finanţarea) organizează în perioada 12 martie - 5 septembrie 2004, o serie de cursuri de pregătire a cadrelor didactice ne-rrome care lucrează cu copiii rromi. Prima sesiune, dintr-o serie de opt la nivelul întregii ţări, are loc zilele acestea la Bucureşti şi adresează unui număr de 36 cadre didactice din Capitală şi judeţele Ilfov, Argeş şi Giurgiu.
Pe parcursul acestui an, aproape 300 cadre didactice - educatori,  învăţători, profesori - din 32 judeţe ale ţării, vor participa la cursuri de formare, al căror scop este informarea şi formarea cu noţiuni privind istoria şi tradiţiile etniei rrome, reglementările oficiale privind accesul la educaţie al copiilor rromi şi educaţia multiculturală. Finalitatea preconizată este o nouă atitudine faţă de copiii rromi, în sensul de a-i cunoaşte mai bine, de a-i atrage şi menţine la cursuri. Celelalte 10 judeţe urmează a fi incluse în acest proiect pe durata anului 2005.
Informaţii suplimentare pot fi obţinute de la Organizaţia Salvaţi Copiii (tel. 212 61 76) sau Direcţia pentru Învăţământ în Limba Minorităţilor şi Accesul la Educaţie din Ministerul Educaţiei şi Cercetării (tel. 313 86 54).

BIROUL DE PRESĂ


< precedentul     următorul >

Utile
Ultimele documente
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind înscrierea unor imobile în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, imobile aflate în administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice prin Universitatea Maritimă din Constanța, instituție care funcționează în coordonarea ministerului
    Citeşte mai mult
  • Lista românilor de pretutindeni din Moldova, admiși ca bursieri ai statului român, la studii universitare de licență, începând cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult
  • OMENCS nr. 4576/20.07.2016 pentru completarea art. 9 din Metodologia de organizare şi desfăşurare a probelor specifice din cadrul examenului de bacalaureat, susţinute de absolvenţii secţiilor bilingve româno-spaniole, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.756/2012
    Citeşte mai mult
  • Ordinul ministrului Educaţiei nr. 4662/1.08.2016 privind luarea măsurilor prevăzute la art. 170 din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1, cu modificările şi completările ulterioare, urmare a soluţionării unor sesizări referitoare la nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existenţa plagiatului, în cadrul unei teze de doctorat
    Citeşte mai mult
  • Project ROSE. Request for Expressions Of Interest - Development of the Project Management Information System - Software Programmer 2
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind acordarea de stimulente financiare absolvenților care au obținut media 10 la evaluarea națională 2016 pentru absolvenții clasei a VIII-a și la examenul național de bacalaureat 2016
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind transmiterea unui imobil din domeniul public al municipiului Roman și administrarea Consiliului Local al Municipiului Roman, în domeniul public al statului și administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, Inspectoratului Școlar Județean Neamț pentru Clubul Copiilor Roman
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind unele măsuri de utilizare a Fondului de contrapartidă provenit din ajutorul Guvernului Japoniei constituit în baza Înțelegerii realizate prin schimbul de note diplomatice româno-japoneze, semnate la București pe data de 7 ianuarie 2000 și a Acordului încheiat între Guvernul României și Japan International Cooperation System (JICS) la 1 februarie 2000, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 308/ 19.04.2000
    Citeşte mai mult
  • Concurs director CSUD - Universitatea din București
    Citeşte mai mult
  • Lista romanilor de pretutindeni din Bulgaria, admisi ca bursieri ai statului roman, la studii universitare de licenta incepand cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult