Învăţământ preuniversitar Învăţământ superior Învăţământ minorităţi Cercetare Resurse umane Recunoastere diplome si vizare Relații Internationale si Europene
Comunicate de presă Versiunea tipăribilă
CONCURSUL NATIONAL "SIDA - O PROVOCARE LA SOLIDARITATE” - PUNCT FINAL AL CAMPANIEI Deschide ochii! Deschide inima!
03.03.2004

Comunicat de presa - 3 martie 2004

COMUNICAT DE PRESĂ

CONCURSUL NAŢIONAL "SIDA - O PROVOCARE LA SOLIDARITATE” - PUNCT FINAL AL CAMPANIEI Deschide ochii! Deschide inima!

Luni, 8 martie 2004, ora 10.00, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului  (sala de consiliu) premiază cele mai bune lucrări din cadrul ediţiei a IIa a concursului naţional "SIDA - o provocare la solidaritate”. Cu această ocazie va fi organizată şi o expoziţie cu lucrările premiate.

Concursul a avut loc la nivel naţional, pe două secţiuni - grafică şi desen şi a implicat elevi cu vârste curpinse între 6 - 18 ani. S-au primit un număr total de 376 lucrări, din care au fost premiate 48.

Competiţia face parte din campania naţională „Deschiide Ochii! Deschide Inima!”, coordonată de către Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului.
La campanie au participat peste 10 organizaţii neguvernamentale, începând cu luna decembrie 2003.

Campania "Deschide Ochii! Deschide Inima!” - inclusiv premiile de concurs - a beneficiat de sprijinul financiar al Guvernului SUA prin Agenţia Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), în cadrul "Iniţiativei pentru Sănătatea Familiei în România” realizată cu sprijinul de JSI. Organismele Naţiunilor Unite - UNFPA şi UNAIDS au sprijinit, de asemenea, această campanie. Principalul obiectiv a constat în combaterea discriminării cu care se confruntă persoanele infectate/ afectate de HIV/SIDA.
Activităţile desfăşurate pe parcursul celor trei luni au avut loc la nivel naţional şi au constat în acţiuni de educaţie pentru sănătate în unităţi de invăţământ şi de producţie, prezentând informaţii corecte despre HIV/SIDA. De asemenea, persoanele decedate în urma acestei maladii au fost comemorate. Au fost difuzate un spot TV şi două spoturi radio gratuit, pe principalele canale media din România: de asemenea, au apărut articole în presa scrisă cu informaţii legate de combaterea discriminării.

Principalele organizaţii neguvernamentale implicate sunt: ARAS, UNOPA, SECS, Tineri pentru Tineri, Accept, Population Services International, Salvaţi Copiii, Romanian Angel Appeal.

În România, la 30 septembrie 2003, erau 5.825 persoane înregistrate cu infecţie cu HIV (4.416 copii şi 1.409 adulţi); la aceeaşi dată trăiau 4.591 persoane cu SIDA, din care 3.526 copii şi 1.065 adulţi.

BIROUL DE PRESĂ


< precedentul     următorul >

Utile
Ultimele documente
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind înscrierea unor imobile în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, imobile aflate în administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice prin Universitatea Maritimă din Constanța, instituție care funcționează în coordonarea ministerului
    Citeşte mai mult
  • Lista românilor de pretutindeni din Moldova, admiși ca bursieri ai statului român, la studii universitare de licență, începând cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult
  • OMENCS nr. 4576/20.07.2016 pentru completarea art. 9 din Metodologia de organizare şi desfăşurare a probelor specifice din cadrul examenului de bacalaureat, susţinute de absolvenţii secţiilor bilingve româno-spaniole, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.756/2012
    Citeşte mai mult
  • Ordinul ministrului Educaţiei nr. 4662/1.08.2016 privind luarea măsurilor prevăzute la art. 170 din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1, cu modificările şi completările ulterioare, urmare a soluţionării unor sesizări referitoare la nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existenţa plagiatului, în cadrul unei teze de doctorat
    Citeşte mai mult
  • Project ROSE. Request for Expressions Of Interest - Development of the Project Management Information System - Software Programmer 2
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind acordarea de stimulente financiare absolvenților care au obținut media 10 la evaluarea națională 2016 pentru absolvenții clasei a VIII-a și la examenul național de bacalaureat 2016
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind transmiterea unui imobil din domeniul public al municipiului Roman și administrarea Consiliului Local al Municipiului Roman, în domeniul public al statului și administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, Inspectoratului Școlar Județean Neamț pentru Clubul Copiilor Roman
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind unele măsuri de utilizare a Fondului de contrapartidă provenit din ajutorul Guvernului Japoniei constituit în baza Înțelegerii realizate prin schimbul de note diplomatice româno-japoneze, semnate la București pe data de 7 ianuarie 2000 și a Acordului încheiat între Guvernul României și Japan International Cooperation System (JICS) la 1 februarie 2000, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 308/ 19.04.2000
    Citeşte mai mult
  • Concurs director CSUD - Universitatea din București
    Citeşte mai mult
  • Lista romanilor de pretutindeni din Bulgaria, admisi ca bursieri ai statului roman, la studii universitare de licenta incepand cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult