Vizita ministrului educatiei, cercetarii si tineretului, domnul Alexandru Athanasiu, in Israel
02.03.2004
Comunicat de presa - 2 martie 2004
COMUNICAT DE PRESĂ
Ministrul educaţiei, cercetării
şi tineretului, domnul Alexandru Athanasiu, efectuează în perioada
3 - 4 martie 2004, o vizită de lucru în Israel, la invitaţia doamnei Limor
Livnat, ministrul educaţiei, culturii şi sportului din această ţară.
În cadrul discuţiilor, cei
doi demnitari vor aborda subiecte de interes comun în domeniul educaţiei,
cercetării şi tineretului, scopul final al întrevederilor fiind întărirea
colaborării bilaterale specifice dintre cele două state. De asemenea, domnul
Alexandru Athanasiu se va întâlni cu ministrul ştiinţei şi tehnologiei,
domnul Eliezer Sandberg, cu care va discuta probleme legate de colaborarea
în domeniul cercetării. În programul domnului Alexandru Athanasiu este
inclusă şi o deplasare la Tel Aviv, unde va vizita Institutul Yad Vashem
şi se va întâlni cu domnul Avner Shalev, director al Şcolii Centrale pentru
Studierea Holocaustului.
BIROUL DE PRESĂ