Noutati privind Suplimentul la Diploma 


30.03.2005

Comunicat de presa - 30 martie 2005

COMUNICAT DE PRESĂ

Începând cu anul universitar 2005-2006, absolvenţii de învăţământ superior vor primi în locul foilor matricole, Suplimentul la Diplomă, un document eliberat, în mod obligatoriu şi gratuit, o dată cu diploma de studii universitare, de toate instituţiile de învăţământ superior acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu.
Suplimentul la Diplomă este redactat bilingv, atât în limba română, cât şi în limba engleză, fapt care sporeşte transparenţa învăţământului superior românesc pentru angajatorii români sau străini şi, totodată, şansele absolvenţilor pe piaţa muncii.
Potrivit ordinului de ministru nr. 3714/29.03.2005, Suplimentul la Diplomă este un document obligatoriu anexat diplomei de studii universitare de licenţă, respectiv masterat, care conţine următoarele secţiuni:
- date de identificare a titularului calificării;
- informaţii privind definirea calificării obţinute: domeniul în care s-a obţinut diploma, specializarea/specializările absolvite;
- informaţii privind nivelul calificării academice: licenţă/ masterat, durata studiilor, criteriul de admitere;
- informaţii despre programul de studii şi rezultatele obţinute: forma de învăţământ, cerinţele şi detaliile programului absolvit (disciplinele studiate, notele obţinute şi numărul de credite transferabile acumulate), sistemul de notare;
- informaţii privind drepturile conferite de calificare;
- informaţii suplimentare (necesare în cazul în care titularul a efectuat o parte din studiile sale într-o altă instituţie de învăţământ superior din ţară sau străinătate);
- certificarea Suplimentului la Diplomă;
- sistemul naţional de învăţământ  (descrierea standardizată a studiilor universitare).

Adoptarea acestei măsuri Suplimentul la Diplomă pentru certificarea absolvirii unui ciclu de studii universitare, licenţă sau materat, constituie încă un pas către compatibilizarea învăţământului superior românesc cu cel european.
Suplimentul la Diplomă cuprinde informaţiile necesare pentru asigurarea transparenţei traseului educaţional al studentului şi relevante pentru sistemul nostru de învăţământ, fiind comparabil cu documentul similar european, inclus în EUROPASS. Conform Deciziei Parlamentului şi Consiliului European (adoptată în 15 decembrie 2004 cu nr. 2241/2004/EC), EUROPASS-ul este un portofoliu de documente ce are ca scop asigurarea unui cadru comunitar unitar pentru transparenţa calificărilor şi competenţelor.
Documentele Europass sunt:
- CV-ul Europass (Europass-CV) - oferă cetăţenilor posibilitatea de a prezenta informaţiile despre toate competenţele şi calificările lor într-un mod clar şi cuprinzător;
- Mobilitatea Europass (Europass-Mobility) - consemnează durata stagiilor de formare realizate în alte ţări;
- Suplimentul la diplomă Europass (Europass-Diploma Supplement) – oferă informaţii despre realizările educaţionale din învăţământul superior ale posesorului său;
- Portofoliul limbilor Europass (Europass-Language Portfolio) - oferă cetăţenilor posibilitatea de a-şi prezenta competenţele lingvistice;
- Suplimentul la certificat Europass (Europass-Certificate Supplement) - descrie competenţele şi calificările corespunzătoare certificatului de formare profesională.

BIROUL DE PRESĂ