Învăţământ preuniversitar Învăţământ superior Învăţământ minorităţi Cercetare Resurse umane Recunoastere diplome si vizare Relații Internationale si Europene
Comunicate de presă Versiunea tipăribilă
Concursul de ocupare a posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate
12.07.2011

Conform Metodologiei privind mişcarea personalului didactic din învăţământul preuniversitar, concursul cu probe scrise pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante se desfăşoară miercuri, 13 iulie 2011 (ora 10.00). Candidaţii vor fi prezenţi în sala de concurs, cel mai devreme la ora 8.00 şi cel mai târziu la ora 9.00, înainte de comunicarea subiectelor. După primirea subiectelor de concurs de către candidaţi, durata de redactare a lucrărilor este de 4 (patru) ore, timp ce nu poate fi depăşit.
La data de 6 iunie 2011, s-au publicat 4.471 de posturi didactice/catedre vacante titularizabile, respectiv 42.731 de posturi didactice/catedre vacante/rezervate netitularizabile. Pentru ocuparea acestora s-au înscris 38.064 candidaţi (dintre care 4.237 sunt absolvenţi din promoţia 2011). Cele mai căutate discipline sunt educatoare, institutori/învăţători, limba şi literatura română, limba şi literatura engleză, educaţie fizică şi sport, matematică, psihopedagogie specială, istorie, geografie, limba şi literatura franceză, religie ortodoxă, biologie.
Ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat se face pe bază de concurs cu probe scrise, cu subiecte elaborate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, în conformitate cu programele specifice pentru concurs la specialitatea postului didactic, Proba scrisă cuprinde subiecte mixte din specialitate şi din metodica predării specialităţii respective. Pentru proba scrisă, MECTS elaborează minimum 3 variante de subiecte, din care se alege prin tragere la sorţi numărul variantei pentru proba scrisă şi al variantei de rezervă. Securizarea lucrărilor, în vederea evaluării acestora, se face prin cod de bare asociat fiecărui candidat.
Rezultatele concursului se afişează la sediul unităţii/instituţiei de învăţământ unde s-a desfăşurat concursul, în data de 18 iulie 201. Contestaţiile se depun din momentul afişării rezultatului până în data de 19 iulie 2011, ora 17.00, conform programului afişat la sediul centrelor de concurs. Afişarea rezultatelor finale obţinute de candidaţi are ca termen data de 21 iulie 2011.
Prima etapă de repartizare - repartizarea în şedinţă publică, la nivel de centru de concurs/unitate de învăţământ, a candidaţilor care au obţinut cel puţin nota 7,00 (şapte), pe posturile didactice/catedrele vacante titularizabile se realizează în zilele de 22 şi 25 iulie 2011.
Pentru a doua etapă de repartizare - repartizarea la nivel naţional, a candidaţilor care au obţinut cel puţin nota 7,00 (şapte), pe posturile didactice/catedrele rămase vacante titularizabile după prima etapă, în perioada 27-28 iulie 2011 candidaţii interesaţi depun opţiuni la centrele de concurs unde s-au înscris. În data de 29 iulie 2011 se realizează repartizarea computerizată la nivel naţional, în baza opţiunilor depuse de candidaţi.

BIROUL DE PRESĂ

< precedentul     următorul >

Utile
Ultimele documente
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind înscrierea unor imobile în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, imobile aflate în administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice prin Universitatea Maritimă din Constanța, instituție care funcționează în coordonarea ministerului
    Citeşte mai mult
  • Lista românilor de pretutindeni din Moldova, admiși ca bursieri ai statului român, la studii universitare de licență, începând cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult
  • OMENCS nr. 4576/20.07.2016 pentru completarea art. 9 din Metodologia de organizare şi desfăşurare a probelor specifice din cadrul examenului de bacalaureat, susţinute de absolvenţii secţiilor bilingve româno-spaniole, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.756/2012
    Citeşte mai mult
  • Ordinul ministrului Educaţiei nr. 4662/1.08.2016 privind luarea măsurilor prevăzute la art. 170 din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1, cu modificările şi completările ulterioare, urmare a soluţionării unor sesizări referitoare la nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existenţa plagiatului, în cadrul unei teze de doctorat
    Citeşte mai mult
  • Project ROSE. Request for Expressions Of Interest - Development of the Project Management Information System - Software Programmer 2
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind acordarea de stimulente financiare absolvenților care au obținut media 10 la evaluarea națională 2016 pentru absolvenții clasei a VIII-a și la examenul național de bacalaureat 2016
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind transmiterea unui imobil din domeniul public al municipiului Roman și administrarea Consiliului Local al Municipiului Roman, în domeniul public al statului și administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, Inspectoratului Școlar Județean Neamț pentru Clubul Copiilor Roman
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind unele măsuri de utilizare a Fondului de contrapartidă provenit din ajutorul Guvernului Japoniei constituit în baza Înțelegerii realizate prin schimbul de note diplomatice româno-japoneze, semnate la București pe data de 7 ianuarie 2000 și a Acordului încheiat între Guvernul României și Japan International Cooperation System (JICS) la 1 februarie 2000, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 308/ 19.04.2000
    Citeşte mai mult
  • Concurs director CSUD - Universitatea din București
    Citeşte mai mult
  • Lista romanilor de pretutindeni din Bulgaria, admisi ca bursieri ai statului roman, la studii universitare de licenta incepand cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult