Despre instituție / Despre noi / Minister
Ministerul Educaţiei Naţionale
Str. Gen. Berthelot 28-30
Sector 1, 010168, Bucureşti
Tel. Centrală: 4056200;4056300
Relaţii cu publicul
|
Programul "Euro 200"
25.03.2005
Comunicat de presa - 25 martie 2005
COMUNICAT DE PRESĂ
Ministerul Educaţiei şi Cercetării
reaminteşte faptul că programul „Euro 200” privind acordarea unui ajutor
financiar în vederea stimulării achiziţionării de calculatoare se derulează,
conform legii 269/2004, şi în anul 2005. Pentru acest an, bugetul alocat
acestui program este de 201, 5 miliarde lei iar numărul beneficiarilor
a fost estimat la 23.500.
Prin urmare, potrivit prevederilor
legale, până la data de 31 martie a.c., unităţile de învăţământ superior
şi preuniversitar sunt obligate să accepte dosarele candidaţilor, neexistând
nici un temei legal pentru refuzul acestora.
Beneficiari ai acestui sprijin
financiar – echivalentul în lei a 200 de Euro – pentru achiziţionarea unui
calculator personal nou – sunt elevii şi/sau studenţii din învăţământul
de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani, cu venituri
brute lunare sub 1,5 milioane lei pe membru de familie. La stabilirea venitului
brut lunar pe membru de familie se iau în calcul toate veniturile cu caracter
permanent, realizate de membrii familiei în luna precedentă depunerii cererii,
cu excepţia : alocaţiei de stat, alocaţiei suplimentare pentru familiile
cu mulţi copii, burselor de studii, burselor sociale. Configuraţia minimă
obligatorie a calculatoarelor pentru achiziţionarea cărora se acordă ajutor
financiar este un calculator cu procesor de 1,6 GHz, 128 MB RAM şi 40 GB
hard-disk, sau echivalent.
Familiile care, în anul
2004, au beneficiat de acest sprijin financiar nu mai au dreptul să depună
dosare.
BIROUL DE PRESĂ
|
- Proiect de Hotărâre de Guvern privind înscrierea unor imobile în inventarul centralizat al bunurilor
din domeniul public al statului, imobile aflate în administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice prin Universitatea Maritimă din Constanța, instituție care funcționează în coordonarea ministerului
- Lista românilor de pretutindeni din Moldova, admiși ca bursieri ai statului român, la studii universitare de licență, începând cu anul universitar 2016-2017
- OMENCS nr. 4576/20.07.2016 pentru completarea art. 9 din Metodologia de organizare şi desfăşurare a probelor specifice din cadrul examenului de bacalaureat, susţinute de absolvenţii secţiilor bilingve româno-spaniole, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.756/2012
- Ordinul ministrului Educaţiei nr. 4662/1.08.2016 privind luarea măsurilor prevăzute la art. 170 din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1, cu modificările şi completările ulterioare, urmare a soluţionării unor sesizări referitoare la nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existenţa plagiatului, în cadrul unei teze de doctorat
- Project ROSE. Request for Expressions Of Interest - Development of the Project Management Information System - Software Programmer 2
- Proiect de Hotărâre de Guvern privind acordarea de stimulente financiare absolvenților care au obținut media 10 la evaluarea națională 2016 pentru absolvenții clasei a VIII-a și la examenul național de bacalaureat 2016
- Proiect de Hotărâre de Guvern privind transmiterea unui imobil din domeniul public al municipiului Roman și administrarea Consiliului Local al Municipiului Roman, în domeniul public al statului și administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, Inspectoratului Școlar Județean Neamț pentru Clubul Copiilor Roman
- Proiect de Hotărâre de Guvern privind unele măsuri de utilizare a Fondului de contrapartidă provenit din ajutorul Guvernului Japoniei constituit în baza Înțelegerii realizate prin schimbul de note diplomatice româno-japoneze, semnate la București pe data de 7 ianuarie 2000 și a Acordului încheiat între Guvernul României și Japan International Cooperation System (JICS) la 1 februarie 2000, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 308/ 19.04.2000
- Concurs director CSUD - Universitatea din București
- Lista romanilor de pretutindeni din Bulgaria, admisi ca bursieri ai statului roman, la studii
universitare de licenta incepand cu anul universitar 2016-2017
|