Programul "Euro 200"
25.03.2005
Comunicat de presa - 25 martie 2005
COMUNICAT DE PRESĂ
Ministerul Educaţiei şi Cercetării
reaminteşte faptul că programul „Euro 200” privind acordarea unui ajutor
financiar în vederea stimulării achiziţionării de calculatoare se derulează,
conform legii 269/2004, şi în anul 2005. Pentru acest an, bugetul alocat
acestui program este de 201, 5 miliarde lei iar numărul beneficiarilor
a fost estimat la 23.500.
Prin urmare, potrivit prevederilor
legale, până la data de 31 martie a.c., unităţile de învăţământ superior
şi preuniversitar sunt obligate să accepte dosarele candidaţilor, neexistând
nici un temei legal pentru refuzul acestora.
Beneficiari ai acestui sprijin
financiar – echivalentul în lei a 200 de Euro – pentru achiziţionarea unui
calculator personal nou – sunt elevii şi/sau studenţii din învăţământul
de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani, cu venituri
brute lunare sub 1,5 milioane lei pe membru de familie. La stabilirea venitului
brut lunar pe membru de familie se iau în calcul toate veniturile cu caracter
permanent, realizate de membrii familiei în luna precedentă depunerii cererii,
cu excepţia : alocaţiei de stat, alocaţiei suplimentare pentru familiile
cu mulţi copii, burselor de studii, burselor sociale. Configuraţia minimă
obligatorie a calculatoarelor pentru achiziţionarea cărora se acordă ajutor
financiar este un calculator cu procesor de 1,6 GHz, 128 MB RAM şi 40 GB
hard-disk, sau echivalent.
Familiile care, în anul
2004, au beneficiat de acest sprijin financiar nu mai au dreptul să depună
dosare.
BIROUL DE PRESĂ