Intalnire intre Ministrul Educatiei si Cercetarii, dl. Mircea Miclea si Comisarul European pentru Educatie, Formare, Cultura si Multilingvism, dl. Ján Figel’
18.03.2005
Comunicat de presa - 18 martie 2005
COMUNICAT DE PRESĂ
Ministrul educaţiei şi cercetării,
domnul Mircea Miclea, s-a întâlnit astăzi, 18 martie, la sediul MEdC, cu
Comisarul European pentru Educaţie, Formare, Cultură şi Multilingvism,
domnul Ján Figel’. Cu acest prilej, conducerea ministerului a prezentat
progresele înregistrate de România în implementarea procesului Bologna
reforma învăţământului superior), dar şi proirităţile de politică educaţională
pentru perioada imediat următoare.
Ministrul Mircea Miclea
l-a informat pe comisarul european că numărul de locuri alocat studiilor
de master, pentru anul universitar 2005-2006, a fost majorat cu aproximativ
20%, şi că, în perspectivă, vor fi de 5 ori mai multe locuri decât în prezent
pentru acest nivel educaţional. „Rolul masteratului este fundamental pentru
specializarea absolvenţilor şi pentru întărirea cercetării româneşti”,
a spus ministrul Mircea Miclea.
De asemenea, ministrul educaţiei
a prezentat o informare în legătură cu pregătirea traducătorilor şi interpreţilor
pentru conferinţe, afirmând că România respectă exigenţele UE în acest
domeniu, atât prin încadrarea în grafic, cât şi prin majorarea numărului
de locuri pentru studiile de master în acest domeniu. Ministrul Mircea
Miclea s-a referit şi la proiectul legii calităţii în educaţie, document
care urmează să fie definitivat în perioada imediat următoare.
Domnul Jan Figel’a apreciat
eforturile ministrului Mircea Miclea de a obţine sprijinul Guvernului şi
al Preşedinţiei în realizarea reformei în educaţie şi a precizat că demersurile
iniţiate sunt apreciate şi vor fi susţinute atât de Comisia Europeană,
cât şi de Delegaţiei Comisiei Europene la Bucureşti.
BIROUL DE PRESĂ