Despre instituție / Despre noi / Minister
Ministerul Educaţiei Naţionale
Str. Gen. Berthelot 28-30
Sector 1, 010168, Bucureşti
Tel. Centrală: 4056200;4056300
Relaţii cu publicul
|
Ordin privind aplicarea Sistemului European de Credite Transferabile
16.03.2005
Comunicat de presa - 16 martie 2005
COMUNICAT DE PRESĂ
Ministrul educaţiei şi cercetării,
prof. univ. Mircea Miclea, a semnat astăzi ordinul privind aplicarea generalizată
a Sistemului European de Credite Transferabile, care are drept finalitate
creşterea şanselor de recunoaştere de către o instituţie de învăţământ
superior a cursurilor pe care studentul le-a urmat în altă facultate sau
universitate, din ţară sau din străinătate.
Principalele avantaje ale
aplicării generalizate a sistemului de credite, începând cu anul universitar
2005-2006, sunt:
- asigurarea autentică a
mobilităţii studenţilor între universităţile româneşti şi între acestea
şi cele europene. De exemplu, studentul are şansa de a frecventa un anumit
curs cu cel mai bun profesor, din altă parte decât facultatea proprie şi
să i se recunoască respectivul curs;
- asigurarea transparenţei
studiilor absolvite: angajatorul poate avea o percepţie mai bună a competenţelor
absolvenţilor, cunoscând ponderea fiecărei discipline în ansamblul disciplinelor
studiate în facultate.
Elementele de noutate aduse
prin această reglementare sunt:
- generalizarea sistemului
de credite de studiu transferabile la toate universităţile, atât pentru
ciclul de studii universitare de licenţă, cât şi pentru ciclul de studii
de masterat (unele universităţi aveau o practică a aplicării creditelor
de studiu, dar abia prin aplicarea generalizată se realizează
un sistem coerent);
- armonizarea, la
nivel naţional, a sistemelor proprii de credite transferabile ale
universităţilor româneşti;
- obligativitatea elaborării
anuale, de către fiecare instituţie de învăţământ superior, a unui
Ghid de studii pentru propriii studenţi, difuzat gratuit şi afişat pe site-ul
facultăţii;
- obligativitatea înfiinţării
centrelor de consiliere şi orientare în cariera profesională, care să asiste
studenţii în alegerea celui mai bun traseul de studii;
- alocarea de credite la
toate disciplinele, inclusiv pentru stagiile de practică şi activitatea
de proiectare, ceea ce evidenţiază importanţa practicii în formarea viitorilor
absolvenţi;
- posibilitatea de a se
obţine credite şi pentru activităţi formative complementare planurilor
de învăţământ, cum sunt cursurile de vară sau cursuri realizate în parteneriat
între universitate şi agenţii economici.
Reamintim faptul că pentru
a promova o anumită disciplină, studentul obţine nu numai o notă, dar şi
un număr de credite de studiu. Creditele de studiu reflectă cantitatea
de muncă (workload) pe care trebuie să o depună studentul pentru a promova
examenul la o anumită disciplină. De regulă, numărul de credite transferabile,
pe an de studiu, este de 60, conform Sistemului European de Credite Transferabile
(European Credit Transfer System - ECTS).
BIROUL DE PRESĂ
|
- Proiect de Hotărâre de Guvern privind înscrierea unor imobile în inventarul centralizat al bunurilor
din domeniul public al statului, imobile aflate în administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice prin Universitatea Maritimă din Constanța, instituție care funcționează în coordonarea ministerului
- Lista românilor de pretutindeni din Moldova, admiși ca bursieri ai statului român, la studii universitare de licență, începând cu anul universitar 2016-2017
- OMENCS nr. 4576/20.07.2016 pentru completarea art. 9 din Metodologia de organizare şi desfăşurare a probelor specifice din cadrul examenului de bacalaureat, susţinute de absolvenţii secţiilor bilingve româno-spaniole, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.756/2012
- Ordinul ministrului Educaţiei nr. 4662/1.08.2016 privind luarea măsurilor prevăzute la art. 170 din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1, cu modificările şi completările ulterioare, urmare a soluţionării unor sesizări referitoare la nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existenţa plagiatului, în cadrul unei teze de doctorat
- Project ROSE. Request for Expressions Of Interest - Development of the Project Management Information System - Software Programmer 2
- Proiect de Hotărâre de Guvern privind acordarea de stimulente financiare absolvenților care au obținut media 10 la evaluarea națională 2016 pentru absolvenții clasei a VIII-a și la examenul național de bacalaureat 2016
- Proiect de Hotărâre de Guvern privind transmiterea unui imobil din domeniul public al municipiului Roman și administrarea Consiliului Local al Municipiului Roman, în domeniul public al statului și administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, Inspectoratului Școlar Județean Neamț pentru Clubul Copiilor Roman
- Proiect de Hotărâre de Guvern privind unele măsuri de utilizare a Fondului de contrapartidă provenit din ajutorul Guvernului Japoniei constituit în baza Înțelegerii realizate prin schimbul de note diplomatice româno-japoneze, semnate la București pe data de 7 ianuarie 2000 și a Acordului încheiat între Guvernul României și Japan International Cooperation System (JICS) la 1 februarie 2000, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 308/ 19.04.2000
- Concurs director CSUD - Universitatea din București
- Lista romanilor de pretutindeni din Bulgaria, admisi ca bursieri ai statului roman, la studii
universitare de licenta incepand cu anul universitar 2016-2017
|