Credite transferabile
15.03.2005
Comunicat de presa - 15 martie 2005
COMUNICAT DE PRESĂ
Prin hotărârile legislative
adoptate recent de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, s-au realizat o
serie de paşi definitorii pentru compatibilizarea învăţământului superior
românesc cu cel european, în contextul principiilor procesului de la Bologna:
- restructurarea sistemului
pe două cicluri de studii universitare (licenţă - 3 ani, masterat - 2 ani)
- organizarea ciclului de
licenţă pe domenii de studiu în instituţiile de învăţământ superior public
şi privat
- întărirea masteratului
prin alocarea de locuri finanţate de la buget (cu 20 % mai multe decât
în anul anterior) şi prin prelungirea duratei de studiu la 2 ani.
O componentă esenţială a
întregului pachet cu măsurile de reformă a sistemului educaţional românesc
este asigurarea autentică a mobilităţii studenţilor între universităţile
româneşti şi între acestea şi cele europene, ca şi inserţia lor rapidă
şi adecvată pe piaţa muncii.
În acest sens, MEdC pregăteşte
un set de noi reglementări privind generalizarea şi mai buna funcţionare
a sistemului de credite transferabile. În acest pachet de reglementări
se articulează exprimarea duratei ciclului de studii prin puncte de credit,
acestea reflectând volumul de muncă pe care un student îl depune pentru
a dobândi cunoştinţe şi competenţe specifice unor discipline de studiu.
Astfel, angajatorul va putea cunoaşte despre absolvenţi nu doar ceea ce
ştiu aceştia, dar mai ales ceea ce ştiu să facă.
BIROUL DE PRESĂ