Reforma in domeniul cercetarii 


11.03.2005

Comunicat de presa - 11 martie 2005

COMUNICAT DE PRESĂ

În contextul măsurilor de reformă în domeniul educaţiei şi cercetării, Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEdC) şi Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior (CNCSIS) vor pune în practică următoarele măsuri:

1. Introducerea şi dezvoltarea programelor postdoctorale. În ţările occidentale postdoctoratul este locul cercetării de excelenţă şi platforma de formare a cercetătorilor de marcă. În România nu există pe scară largă programe postdoctorale instituţionale, acest lucru având impact negativ direct asupra calităţii cercetărilor de vârf în România. Prin urmare MEdC doreşte lansarea unor programe postdoctorale pornind de la câteva principii şi metodologii internaţionale.
2. Reorganizarea comisiilor de specialitate ale CNCSIS prin includerea în cadrul lor a unor profesionişti aleşi prin competiţie naţională anunţată public, pe baza unor criterii de performanţă profesională, cu accent pe vizibilitatea şi impactul lor internaţional exprimate în primul rând prin publicaţii indexate ISI (Institute for Scientific Information) şi în baze de date internaţionale reprezentative pentru domeniile de cercetare.
3. Prezentarea tuturor aplicaţiilor pentru grant-urile CNCSIS în limba engleză, fiecare aplicaţie având obligatoriu o componentă semnificativă de creativitate-inovare, temele finanţate înscriindu-se în direcţiile stabilite de FP7. Pe de altă parte propunem să se respecte cât mai mult metodologiile programelor de cercetare europene (ex. FP6, FP7). În acest context se va lua în calcul, de asemenea, posibilitatea implicării unor echipe mixte în procesul de evaluare. Acestea vor fi formate din evaluatori români şi străini, selectaţi pe criterii de performanţă, cu accent pe vizibilitatea şi impactul lor internaţional exprimate în primul rând prin publicaţii indexate ISI şi in baze internaţionale reprezentative. Alocarea resurselor financiare se va face astfel încât să se susţină preferenţial proiectele care au au şansa de a stabili poli de excelenţă ştiinţifică şi publicaţii vizibile internaţional.
4. În scopul constituirii unor poli de excelenţă ştiinţifică în România, în toate activităţile  de evaluare ale CNCSIS (ex. granturi, ierarhizarea universităţilor, centre de excelenţă, reviste etc.) se vor utiliza prioritar criteriile de performanţă internaţionale, criterii care să nu poata fi substituite sau depăşite prin criterii de relevanţă locală şi care să fie reperele principale şi diferenţiatoare în procesul de evaluare.

BIROUL DE PRESĂ