Competitia "Profesorul Anului"
08.03.2005
Comunicat de presa - 8 martie 2005
COMUNICAT DE PRESĂ
Centrul pentru Educaţie şi
Dezvoltare a Creativităţii în parteneriat cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării
şi Televiziunea Română şi cu mediul de afaceri organizează în perioada
martie-iunie 2005, pentru prima dată în România, competiţia „Profesorul
Anului” destinată profesorilor care, prin talent, dedicaţie şi creativitate,
au un puternic impact asupra elevilor şi comunităţii.
În această perioadă, elevi,
părinţi, cadre didactice, membri ai comunităţii din întreaga ţară vor propune
profesori pentru nominalizări. Ulterior propunerilor, profesorii care doresc
să participe vor completa formularele de înscriere. Un juriu format din
15 reprezentanţi ai comunităţii educaţionale, culturale, sociale şi de
afaceri din România va efectua selecţia finaliştilor.
În cadrul Galei „PROFESORUL
ANULUI”, organizată în ultima săptămână a anului şcolar, se vor acorda
premii substanţiale la categoriile:
- ştiinţe ale naturii (fizică,
chimie, biologie)
- ştiinţe exacte şi aplicate
(matematică, informatică)
- comunicare (limba şi literatura
română, limbi moderne, limbi clasice)
- om şi societate (istorie,
geografie, economie, psihologie, logică, filosofie)
- arte (arte plastice, muzică,
coregrafie)
- discipline practice (tehnologii,
sport)
- marele premiu: PROFESORUL
ANULUI
Competiţia, destinată anul
acesta profesorilor de liceu, are patru etape:
- înscriere (10.03-10.04.2005)
- competiţia este anunţată în licee (sunt distribuite formularele pentru
elevi şi pentru profesori) şi mass-media
- selecţie (10.04-25.05.2005)
- se desemnează profesorii finalişti.
- jurizare (25.05-25.06.2005)
- juriul alege, dintre cei 300 de finalişti, 24 de nominalizaţi pentru
cele 7 categorii
- premiere (28.06.2005)
- Gala de premiere
Valoarea totală a premiilor este de 25.000 USD.
Detalii suplimentare referitoare la înscriere pot fi obţinute accesând site-ul www.profesorulanului.ro sau la numerele de telefon 021/312.30.66 sau 021/312.31.94.
BIROUL DE PRESĂ