Informare privind conferinta de presa din data de 23.04. 2003, organizata cu prilejul lansarii programului de popularizare a tenisului de camp in scolile din Capitala


23.04.2003

Comunicat de presa - 23 aprilie 2003

COMUNICAT DE PRESA

Astazi, 23 aprilie 2003, în prezenta ministrului educatiei si cercetarii, doamna Ecaterina Andronescu, si a presedintelui Comitetului Olimpic Român, domnul Ion Tiriac, a avut loc, la sediul MEC, lansarea programului de popularizare a tenisului de câmp în rândul elevilor. Initiativa apartine fostului tenisman Dinu Pescariu si se adreseaza elevilor cu vârste cuprinse între 7 si 10 ani din scolile bucurestene.
„Vreau sa cred ca aceasta initiativa este doar primul pas pentru atragerea copiilor catre tenisul de câmp, un sport care ne-a adus multe satisfactii, dar care acum a intrat într-un con de umbra. Mediul scolar este unul propice pentru selectia celor care ar putea sa calce pe urmele unor Ion Tiriac sau Ilie Nastase”, a declarat doamna Ecaterina Andronescu.
Într-o prima faza, au fost selectati pe baza unor teste fizice, 25 de elevi din unitatile scolare ale sectorului I. Cursurile pe care acestia le vor urma sub îndrumarea unui colectiv de antrenori profesionisti, sunt gratuite si vor începe în data de 1 mai 2003, urmând sa se desfasoare saptamânal, la Tenis Club Bucuresti (fosta baza „Cutezatorii”).
Punctul de vedere al ministrului educatiei si cercetarii fost sustinut si de domnul Ion Tiriac. „Vârsta la care un copil trebuie sa înceapa tenisul de câmp, sportul în general, pentru a putea avea apoi succese notabile, trebuie sa fie cât mai frageda. Atunci poate fi format la nivel fizic, dar mai ales mintal. Trebuie sa încurajam astfel de idei si sa le promovam si la alte discipline sportive, fiindca numai asa e posibila revigorarea sportului românesc”, a declarat presedintele COR.
Dinu Pescariu, initiatorul acestui program, a precizat ca în perioada imediat urmatoare, aria de selectie va fi extinsa si la nivelul celorlalte sectoare.

BIROUL DE PRESA