Învăţământ preuniversitar Învăţământ superior Învăţământ minorităţi Cercetare Resurse umane Recunoastere diplome si vizare Relații Internationale si Europene
Comunicate de presă Versiunea tipăribilă
Intalnirile ministrului educatiei si cercetarii cu directorii scolilor cu clasele I-VIII, directorii liceelor si grupurilor scolare si cadrele didactice din învatamântul tehnic din Bucuresti
22.04.2003

Comunicat de presa - 22 aprilie 2003

COMUNICAT DE PRESA

Ministrul educatiei si cercetarii, doamna Ecaterina Andronescu, va avea astazi, 22 aprilie si mâine, 23 aprilie, întâlniri cu directorii scolilor cu clasele I-VIII, directorii liceelor si grupurilor scolare si cadrele didactice din învatamântul tehnic din Bucuresti, cu scopul de a prezenta aspecte privind organizarea învatamântului obligatoriu, precum si pregatirea prin scoala de arte si meserii.
Întâlnirile vor avea loc în Sala Mare a Palatului National al Copiilor, începând cu ora 17.00, în prima zi urmând sa fie prezenti reprezentantii Primariilor, ai unitatilor scolare si ai agentilor economici din sectoarele 1, 2 si 3, iar în cea de-a doua, reprezentantii sectoarelor 4,5 si 6 ale Capitalei. De asemenea, la aceste discutii vor mai participa si prefectul municipiului Bucuresti, primarii de sector, presedintele Agentiei Municipale de Ocupare a Fortei de Munca Bucuresti si presedintele Consiliului National al Întreprinderilor Private Mici si Mijlocii.
Întâlnirile din Bucuresti reprezinta punctul final al turneului pe care ministrul educatiei si cercetarii l-a întreprins în primele patru luni ale acestui an, în toate judetele tarii, pentru promovarea masurilor pe care MEC le va introduce din anul scolar 2003-2004.

BIROUL DE PRESA


< precedentul     următorul >

Utile
Ultimele documente
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind înscrierea unor imobile în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, imobile aflate în administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice prin Universitatea Maritimă din Constanța, instituție care funcționează în coordonarea ministerului
    Citeşte mai mult
  • Lista românilor de pretutindeni din Moldova, admiși ca bursieri ai statului român, la studii universitare de licență, începând cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult
  • OMENCS nr. 4576/20.07.2016 pentru completarea art. 9 din Metodologia de organizare şi desfăşurare a probelor specifice din cadrul examenului de bacalaureat, susţinute de absolvenţii secţiilor bilingve româno-spaniole, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.756/2012
    Citeşte mai mult
  • Ordinul ministrului Educaţiei nr. 4662/1.08.2016 privind luarea măsurilor prevăzute la art. 170 din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1, cu modificările şi completările ulterioare, urmare a soluţionării unor sesizări referitoare la nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existenţa plagiatului, în cadrul unei teze de doctorat
    Citeşte mai mult
  • Project ROSE. Request for Expressions Of Interest - Development of the Project Management Information System - Software Programmer 2
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind acordarea de stimulente financiare absolvenților care au obținut media 10 la evaluarea națională 2016 pentru absolvenții clasei a VIII-a și la examenul național de bacalaureat 2016
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind transmiterea unui imobil din domeniul public al municipiului Roman și administrarea Consiliului Local al Municipiului Roman, în domeniul public al statului și administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, Inspectoratului Școlar Județean Neamț pentru Clubul Copiilor Roman
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind unele măsuri de utilizare a Fondului de contrapartidă provenit din ajutorul Guvernului Japoniei constituit în baza Înțelegerii realizate prin schimbul de note diplomatice româno-japoneze, semnate la București pe data de 7 ianuarie 2000 și a Acordului încheiat între Guvernul României și Japan International Cooperation System (JICS) la 1 februarie 2000, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 308/ 19.04.2000
    Citeşte mai mult
  • Concurs director CSUD - Universitatea din București
    Citeşte mai mult
  • Lista romanilor de pretutindeni din Bulgaria, admisi ca bursieri ai statului roman, la studii universitare de licenta incepand cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult