Despre instituție / Despre noi / Minister
Ministerul Educaţiei Naţionale
Str. Gen. Berthelot 28-30
Sector 1, 010168, Bucureşti
Tel. Centrală: 4056200;4056300
Relaţii cu publicul
|
Parafarea „Protocolului de colaborare în domeniul învatamântului între Ministerul Educatiei si Cercetarii din România si Ministerul Învatamântului si Stiintei din Ucraina”
18.04.2003
Comunicat de presa - 18 aprilie 2003 COMUNICAT DE PRESA În perioada 8-9 aprilie 2003, au avut loc la Kiev, negocieri privind „Protocolul de colaborare în domeniul învatamântului între Ministerul Educatiei si Cercetarii din România si Ministerul Învatamântului si Stiintei din Ucraina”. Negocierile s-au desfasurat într-un spirit constructiv si amiabil, lucru subliniat si de conducatorii celor doua delegatii cu ocazia parafarii acestui document, care atesta importanta cooperarii bilaterale în domeniul învatamântului si necesitatea dezvoltarii permanente a dialogului prin diverse modalitati, de la schimburi de specialisti în problematica organizarii si conducerii sistemului de învatamânt pâna la acordarea reciproca de burse pentru studii universitare complete, doctorat sau specializare. De asemenea, protocolul include si „realizarea altor actiuni comune convenite în prealabil de catre parti”, actiuni care ar largi cadrul colaborarii dintre cele doua state. Urmatoarea etapa este finalizarea procedurilor interne pentru intrarea în vigoare a protocolul de colaborare interministeriala în domeniul învatamântului. BIROUL DE PRESA
|
- Proiect de Hotărâre de Guvern privind înscrierea unor imobile în inventarul centralizat al bunurilor
din domeniul public al statului, imobile aflate în administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice prin Universitatea Maritimă din Constanța, instituție care funcționează în coordonarea ministerului
- Lista românilor de pretutindeni din Moldova, admiși ca bursieri ai statului român, la studii universitare de licență, începând cu anul universitar 2016-2017
- OMENCS nr. 4576/20.07.2016 pentru completarea art. 9 din Metodologia de organizare şi desfăşurare a probelor specifice din cadrul examenului de bacalaureat, susţinute de absolvenţii secţiilor bilingve româno-spaniole, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.756/2012
- Ordinul ministrului Educaţiei nr. 4662/1.08.2016 privind luarea măsurilor prevăzute la art. 170 din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1, cu modificările şi completările ulterioare, urmare a soluţionării unor sesizări referitoare la nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existenţa plagiatului, în cadrul unei teze de doctorat
- Project ROSE. Request for Expressions Of Interest - Development of the Project Management Information System - Software Programmer 2
- Proiect de Hotărâre de Guvern privind acordarea de stimulente financiare absolvenților care au obținut media 10 la evaluarea națională 2016 pentru absolvenții clasei a VIII-a și la examenul național de bacalaureat 2016
- Proiect de Hotărâre de Guvern privind transmiterea unui imobil din domeniul public al municipiului Roman și administrarea Consiliului Local al Municipiului Roman, în domeniul public al statului și administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, Inspectoratului Școlar Județean Neamț pentru Clubul Copiilor Roman
- Proiect de Hotărâre de Guvern privind unele măsuri de utilizare a Fondului de contrapartidă provenit din ajutorul Guvernului Japoniei constituit în baza Înțelegerii realizate prin schimbul de note diplomatice româno-japoneze, semnate la București pe data de 7 ianuarie 2000 și a Acordului încheiat între Guvernul României și Japan International Cooperation System (JICS) la 1 februarie 2000, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 308/ 19.04.2000
- Concurs director CSUD - Universitatea din București
- Lista romanilor de pretutindeni din Bulgaria, admisi ca bursieri ai statului roman, la studii
universitare de licenta incepand cu anul universitar 2016-2017
|