Vizita ministrului educatiei si cercetarii, doamna Ecaterina Andronescu, in judetul Harghita


11.04.2003

Comunicat de presa - 11 aprilie 2003

COMUNICAT DE PRESA

Ministrul Educatiei si Cercetarii, doamna Ecaterina Andronescu, va efectua în perioada 12-13 aprilie 2003, o vizita de lucru în judetul Harghita în scopul popularizarii masurilor pe care MEC le va introduce din anul scolar 2003-2004. La aceasta vizita participa si domnul Valer Dorneanu, presedintele Camerei Deputatilor.
Astfel, mâine, 12 aprilie 2003, la Miercurea Ciuc, la sediul Prefecturii, este programata o întâlnire de lucru cu conducerea Inspectoratului Scolar Judetean Harghita, directorii unitatilor de învatamânt din judet, primarii localitatilor si agentii economici din zona în vederea analizarii modalitatilor de implicare a acestora ca parteneri în derularea programelor nationale de dezvoltare a sistemului educational si de formare profesionala. Discutiile vor fi urmate, la ora 17.00, de o conferinta de presa.
Duminica, 13 aprilie 2003, doamna ministru Ecaterina Andronescu va vizita Scolile Generale din localitatile Vidacut si Sacel, urmatorul punct din agenda fiind întâlnirea cu reprezentantii autoritatilor locale la sediul Primariei Sacel.
Reamintim ca principalele modificari introduse în sistemul educational românesc prin amendarea Legii Învatamântului vizeaza trecerea de la învatamântul obligatoriu de 8 ani la cel de 10 ani, coborârea limitei de vârsta de la 7 la 6 ani pentru debutul scolarizarii si restructurarea nivelurilor de învatamânt.

BIROUL DE PRESA