Propuneri de intensificare a colaborarii romano-olandeza in domeniul educatiei
29.04.2004
Comunicat de presa - 29 aprilie 2004
COMUNICAT DE PRESĂ
La invitaţia domnului Noel
Dempsey, ministrul educaţiei şi ştiinţei din Irlanda, domnul Alexandru
Athanasiu, ministrul educaţiei şi cercetării, a participat în perioada
28 -29 aprilie 2004, la Dublin, la întâlnirea miniştrilor educaţiei din
Europa pe tema "Consiliere şi învăţare permanentă - Direcţii de dezvoltare”.
În paralel cu participarea
la această reuniune, ministrul educaţiei şi cercetării, domnul Alexandru
Athanasiu, a avut întrevederi cu omologul său din Olanda, doamna Maria
Van Der Hoeven, şi comisarul european pentru educaţie, tineret şi cultură,
doamna Viviane Reding.
În cadrul discuţiei
cu ministrul olandez al educaţiei, doamna Maria Van Der Hoeven, a fost
abordată problematica intensificării cooperării bilaterale prin schimbul
de experienţă şi prezentarea celor mai bune exemple de bună practică din
domeniul educaţiei (învăţământ superior şi învăţământ preuniversitar, cu
accent pe învăţământul profesional şi IT). În acest sens, ministrul educaţiei
şi cercetării, domnul Alexandru Athanasiu, a făcut o serie de propuneri
concrete de extindere a colaborării, primite cu interes de omologul olandez.
În ansamblu, au fost vizate posibilităţi de optimizare a cooperării româno-olandeze
în domeniul educaţiei prin:
- înfiinţarea unor studii
universitare de licenţă comune şi a unor programe de masterat european
comune
- înfiinţarea unui forum
informal al conducătorilor de instituţii de învăţământ superior, "Forumul
Româno-Olandez al Rectorilor”, în cadrul căruia care să fie purtate discuţii
despre diverse probleme specifice şi soluţiile acestora, programe comune
de cercetare etc.
- evaluarea modalităţilor
de asigurare a calităţii în învăţământul superior şi profesional
- organizarea de seminarii
de prezentare a celor mai bune exemple de bună practică în aplicarea programului
de lucru de la Barcelona pentru implementarea obiectivelor sistemelor de
învăţământ şi pregătire profesională în Europa.
Totodată, ministrul educaţiei
şi cercetării, domnul Alexandru Athanasiu, a prezentat sistemul naţional
de informare, consiliere şi orientare din România, constituit prin convergenţa
activităţii a două ministere: Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Ministerul
Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei. Printre elementele notabile
ale acestui sistem se numără existenţa ariei curriculare Consiliere şi
orientare în trunchiul comun în învăţământul preuniversitar, existenţa
unui Cod etic şi a Standardelor de calitate pentru activitatea de consiliere
şi orientare şi utilizarea mijloacelor electronice în consiliere (pagini
web, forum-uri de discuţii, portaluri etc.). Reţeaua MEC (aproximativ 650
practicieni) este compusă din Centrele de Asistenţă Psihopedagogică ce
oferă servicii elevilor, părinţilor şi cadrelor didactice de la nivel preuniversitar
şi Centrele de Informare şi Orientare care au ca grupuri ţintă studenţii
şi cadrele didactice din învăţământul superior.
BIROUL DE PRESĂ