Situaţia şcolilor afectate de vremea nefavorabilă (29 ianuarie, ora 15.00)



Potrivit raportărilor inspectoratelor școlare județene, centralizate astăzi, 29 ianuarie 2012, ora 15.00, un singur județ întâmpină probleme din cauza ninsorilor și a viscolului din ultimele zile. Astfel, în judeţul Argeș, două unități de învățământ vor avea luni, 30 ianuarie 2012, cursurile suspendate.
Pe de altă parte, având în vedere avertizările meteorologilor pentru următoarele zile, Secretarul de Stat pentru învățământul preuniversitar, doamna Oana Badea, precizează că, pentru Ministerul Educației, prioritatea o reprezintă nu numai prezența elevilor la școală, ci şi siguranța și sănătatea acestora.
Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului reamintește atât părinților, cât și profesorilor, recomandările făcute de specialiștii din cadrul Ministerului Sănătății, care atenționează că, în această perioadă cu temperaturi extrem de scăzute, trebuie evitată expunerea la frig a copiilor.
Punctual, inspectoratele școlare județene vor lua măsurile care se impun, în perioada instituită de Cod Galben, în așa fel încât elevii și cadrele didactice să nu suporte consecințele scăderilor de temperatură.

BIROUL DE PRESĂ