Conferinta jubiliara "Un deceniu de cooperare romano-germana în domeniul formarii profesionale"
29.04.2004
Comunicat de presa - 29 aprilie 2004
COMUNICAT DE PRESĂ
Ministerul Educaţiei şi
Cercetării şi Fundaţia Germană pentru Dezvoltare Internaţională DSE/INWENT
organizează în perioada 28-30 aprilie, la Colegiul Economic "Viilor” Bucureşti,
conferinţa jubiliară „Un deceniu de cooperare româno-germană în domeniul
formării profesionale”. Reuniunea îşi propune să treacă în revistă etapele
importante parcurse până în prezent şi să identifice căi de continuare
a colaborării.
În fiecare etapă a procesului
de restructurare a învăţământului profesional şi tehnic, România a primit
un sprijin important din partea Germaniei, materializat în primul rând
în cea mai dificilă componentă a înnoirii - formarea resurselor umane din
punct de vedere profesional şi în spiritul noilor valori. Cei aproximativ
200 de specialişti români care s-au perfecţionat în Germania au adus în
ţară experienţă şi cunoştinţe pe care le-au împărtăşit colegilor din regiune.
Având în vedere experienţa
şi rezultatele pozitive ale cooperării româno-germane în domeniul formării
şi perfecţionării profesionale a managerilor, profesorilor şi maiştrilor
instructori din învăţământul profesional şi tehnic, desfăşurată din 1993
şi până în prezent, Ministerul Educaţiei şi Cercetării din România şi Fundaţia
Germană pentru Dezvoltare Internaţională - Fundaţia Germană pentru Dezvoltare
Internaţională DSE/INWENT îşi propun continuarea cooperării în următoarele
direcţii:
1. Sprijinirea participării
specialiştilor români din domeniul învăţământului profesional şi tehnic,
cu deosebire tineri profesori şi manageri de grupuri şcolare, la stagii
de perfecţionare de medie şi lungă durată (1 lună - 4 luni), organizate
în Germania de INWENT, în cadrul programelor de formare continuă pe care
le promovează;
2. Dezvoltarea de
proiecte (mobilităţi, proiecte - pilot) în cadrul programului Leonardo
da Vinci - faza a doua;
3. Promovarea parteneriatului
regional, între ţări din Europa de Sud-Est, în domeniul formării şi perfecţionării
profesionale în meserii, îndeosebi din domeniul serviciilor şi meşteşugurilor;
4. Sprijinirea implementării
unui model de management performant la nivelul grupurilor şcolare.
Activităţile desfăşurate
în direcţiile mai sus menţionate au ca scop final sprijinirea eforturilor
României de integrare europeană în materie de formare profesională, precum
şi a dialogului în acest domeniu între ţări din Europa de Sud-Est, prin
schimburi de experienţă şi diseminare a exemplelor de bună practică în
domeniul formării profesionale.
BIROUL DE PRESĂ