Înscrierea copiilor în clasa pregătitoare şi în clasa I se face cu respectarea tuturor legilor în vigoare
Urmare a informaţiilor eronate vehiculate în presă de către o asociaţie non-guvernamentală din România, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului precizează:
1. Formularul de înscriere a elevilor în clasa pregătitoare/clasa I conţine o serie de câmpuri marcate cu asterisc. Pe respectivul document apare menţiunea explicită: „Completarea câmpurilor marcate cu asterisc este opţională". Întrucât spaţiul destinat informaţiilor privind religia este clar şi vizibil marcat în această manieră, obligativitatea declinării orientării religioase este exclusă din start.
2. Introducerea câmpului menţionat anterior în formularul de înscriere are o singură raţiune: stabilirea numărului de elevi care doresc să urmeze alte cursuri de religie decât cea ortodoxă, în vederea asigurării necesarului de personal calificat.
3. Chiar şi în situaţia în care furnizarea respectivelor informaţii nu ar fi avut regim opţional, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului le-ar fi putut solicita întrucât deţine autorizaţie de operator de date cu caracter personal emisă de Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.
BIROUL DE PRESĂ