Sistem de avertizare in timp real


25.04.2005

Comunicat de presa - 25 aprilie 2005

COMUNICAT DE PRESĂ

Ministerul Educaţiei şi Cercetării împreună cu Ambasada Germaniei la Bucureşti au lansat oficial, luni, 25 aprilie 2005, la sediul Observatorului Seismologic Vrâncioaia, de lângă satul Ploştina, judeţul Vrancea, prototipul pentru Sistemul de Avertizare Seismică în Timp Real (Early Warning System - EWS), destinat, în primă fază, obiectivelor industriale şi instalaţiilor de interes naţional cu risc major la cutremurele cu epicentrul în zona Vrancea.
Prototipul este finanţat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi este rezultatul Proiectului Prioritar nr. 250/2003-2005 din cadrul Planului Naţional de Cercetare, Dezvoltare şi Inovare - Programul Naţional MENER (Mediu, Energie, Resurse) realizat de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) în colaborare cu Universitatea din Karlsruhe, Germania.
O primă etapă de utilizare a Sistemului de Avertizare Seismică în Timp Real o reprezintă realizarea dispozitivului de interblocare, în timp real, la cutremure puternice, a iradiatorului de la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” (Proiectul nr.3-34/2003 - Programul Naţional CERES).
Partea de detecţie a Sistemului de Avertizare Seismică în Timp Real este instalată în satul Ploştina, lângă Observatorul Seismologic Vrâncioaia, iar Centrul de decizie se află la sediul INCDFP. Sistemul permite ca în maximum 0,9 - 1,2 secunde (din cele 20-28 secunde până la sosirea undelor seismice distrugătoare) să se poată lua următoarele măsuri preventive:
- blocarea automată a obiectivelor de interes naţional cu risc major la cutremure puternice (magnitudine de 7? pe scara Richter): gazul metan (la cutremurul din 4 martie 1977 au fost circa 42 incendii şi au fost găsiţi peste 380 oameni carbonizaţi), instalaţiile electrice de înaltă tensiune, calculatoarele la nivel central, unităţile de stocare a datelor centrale, lifturile aduse într-o poziţie de siguranţă, conductele de petrol şi de apă, trenurile de mare viteză, instalaţiile aeronautice, rafinării, etc.;
- activarea mijloacelor de salvare, protecţie şi intervenţie: Protecţia Civilă, personalul şi grupurile electrogene din sălile de operaţii din spitale, băncile de date naţionale, instalaţiile aeronautice, distribuţia de energie electrică, apă, etc.
Sunt excluse confuziile sau aprecierile subiective, sistemul fiind în întregime automatizat. Acest sistem va duce în mod cert la salvarea de vieţi omeneşti şi la reducerea pagubelor materiale post-seism. Pentru blocarea gazului metan la intrarea în locuinţe, în cadrul INCDFP s-a conceput, realizat şi experimentat un „Dispozitiv de închidere rapidă la şoc seismic a unui robinet”, care face obiectul Brevetului de Invenţie Nr.117731B, obţinut prin Hotărârea OSIM nr.4/161 din 27.05.2002. Prin concepţia sa, acest dispozitiv poate fi utilizat şi în industria chimică şi petrochimică pentru evitarea unor accidente ecologice în caz de seism.
Sistemul de Avertizare Seismică în Timp Real pentru obiective industriale cu risc major la cutremurele având ca epicentru zona Vrancea este o realizare ştiinţifică de excepţie pe plan european, cu aplicabilitate imediată în mărirea gradului de siguranţă în funcţionarea obiectivelor ce pot fi afectate de cutremure distrugătoare, oferind, mai ales, un grad sporit de protecţie a populaţiei României.

Director,
Mircea MUREŞAN