Învăţământ preuniversitar Învăţământ superior Învăţământ minorităţi Cercetare Resurse umane Recunoastere diplome si vizare Relații Internationale si Europene
Comunicate de presă Versiunea tipăribilă
Declaraţiile susţinute de ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Cătălin Baba, în conferinţa de presă de bilanţ
04.05.2012

Bună ziua, doamnelor şi domnilor.

Vă mulţumesc că aţi venit astăzi la o conferinţă de presă care vrea, pe de o parte, să prezinte un scurt bilanţ al celor 78 de zile în care am avut onoarea să fiu ministrul Educaţiei Naţionale şi membru al Guvernului Ungureanu şi, pe de altă parte, să fie o informare în ceea ce priveşte programele de viitor, calendarele care ar trebui urmărite în perioada imediat următoare. O să încerc să sintetizez în 10 minute, după care voi răspunde întrebărilor dumneavoastră, pentru că sunt sigur că aveţi multe întrebări. În primul rând, aş dori să vorbesc despre învăţământul preuniversitar şi, în special, despre învăţământul profesional. Ştiţi că Legea Educaţiei Naţionale are o nouă viziune asupra învăţământului profesional şi tehnic, o viziune care se concretizează într-o structură al cărei final este obţinerea nivelului de calificare european, ceea ce se numeşte EQF 3. Cu alte cuvinte, cei care vor alege filiera profesională sunt cei care, la sfârşitul a doi ani de zile, vor obţine un nivel de calificare 3, nivelul recunoscut european. După cum vă aduceţi aminte, pregătisem aproximativ 20.000 de locuri pentru această formă de învăţământ, însoţită, dacă vă mai aduceţi aminte, de Bursa „Constantin Brâncuşi". Am spus că cei care intră în acest program urmează să primească şi burse. Am trecut la constituirea Corpului Naţional de Experţi, tot în această perioadă. Practic, selecţia a constat în promovarea a 10.250 de cadre didactice care au intrat în Corpul Naţional de Experţi. Conform Legii Educaţiei Naţionale, ştiţi că din acest corp de experţi, pe bază de concurs, consiliile şcolare formate din părinţi, din profesori şi din reprezentanţi ai autorităţilor locale, îşi vor alege directorii de şcoală. Altfel spus, alegerea directorilor de şcoală nu mai este o chestiune politică care se ia de la nivelul Ministerului Educaţiei, ci trece complet la nivelul autorităţilor locale. Şi, sigur, s-a constituit acest corp de experţi din care se vor alege, aşa cum am mai spus, directorii, inspectorii şcolari generali, inspectori. Săptămâna „Şcoala altfel" a fost o acţiune pe care dumneavoastră aţi prezentat-o. Ea s-a desfăşurat în perioada 2- 6 aprilie şi avem 10 şcoli premiate în funcţie de rezultatele competiţiilor pe fiecare domeniu. Codul Naţional de Etică în învăţământul preuniversitar a fost lansat în 13 aprilie 2012. E pentru prima dată când avem un Cod Etic al învăţământului preuniversitar, un cod care deschide drumuri în ceea ce priveşte comportamentul cadrelor didactice, felul în care trebuie să se comporte directorii, de ce nu?, legătura care trebuie să existe între părinţi, profesori şi elevi.
Suntem în etapa a patra a înscrierilor în clasa pregătitoare şi înscrierii în clasa I şi sperăm că aceasta se va încheia cu succes. După cum aţi văzut, numărul de locuri prevăzut de Ministerul Educaţiei este mai mare decât numărul de cereri. Cu alte cuvinte, aşa cum am promis, nici un copil nu va ajunge în situaţia în care să nu se poată înscrie la şcoală. Sunt examenele-pilot, acele evaluări pilot despre care, din nou, vă aduceţi aminte că am discutat într-o conferinţă de presă. Practic, pe 9 mai se lansează evaluarea pentru clasa a IV-a, în 16 mai, pentru clasa a VI-a, iar în perioada 22-23 mai, clasa a II-a. De asemenea, ştiţi că am dat un ordin şi am discutat cu inspectorii şcolari generali: instalarea camerelor video va fi obligatorie pentru bacalaureatul din acest an, un bacalaureat care sper să se desfăşoare în aceleaşi condiţii de seriozitate şi de transparenţă ca şi în anul trecut. Evaluarea clasei a VIII-a va avea loc între 25 şi 27 iunie. Este un eveniment important.

În ceea ce priveşte învăţământul superior, s-a lansat Codul Drepturilor şi Obligaţiilor Studentului, un document în premieră în România, care prevede drepturile studentului şi care a fost semnat de toate cele trei mari structuri asociative studenţeşti din România. Am continuat discuţiile în ceea ce priveşte evaluarea ierarhizării programelor de studii şi, într-o întâlnire pe care am avut-o în urmă cu trei săptămâni cu rectorii nou aleşi şi confirmaţi din instituţiile de învăţământ superior din România, am discutat despre faptul că este posibil şi este dezirabil să se realizeze o nouă ierarhizare în toamna acestui an. Deci, cu alte cuvinte, clasificarea să rămână cea pe care o ştiţi, dar ierarhizarea domeniilor de studii să înceapă a fi făcută din această vară, astfel încât, în luna septembrie, să avem o nouă structură de ierarhizare a programelor. Practic, toţi rectorii sunt confirmaţi, alegerile s-au desfăşurat în condiţii cât se poate de corecte şi de transparente şi am fost în situaţia, desigur fericită, de a confirma practic toţi rectorii din universităţile de stat şi cele particulare. Am emis ordinul privind constituirea Consiliului de Prognoză şi Statistică, obligaţie ce decurgea din Legea Educaţiei Naţionale. Am emis, de asemenea, un ordin privind Consiliul de Etică şi Management, organismul care va trebui să evalueze, de exemplu, plagiatele, în cazul în care apar reclamaţii, dar şi felul în care rectorii conduc din punct de vedere managerial universităţile lor. Aici trebuie să recunosc că m-am abţinut să fac numiri pentru că acest ordin a fost emis de curând şi cred că noul ministru va trebui să ia deciziile care se impun. Ordinul privind admiterea la studii l-aţi expus şi vă mulţumesc pentru ajutorul pe care mi l-aţi dat mie şi ministerului pe parcursul acestor zile. Dacă vă aduceţi aminte, ordinul vorbea despre posibilitatea introducerii examenelor scrise la admiterea la facultate, lăsând universităţilor posibilitatea să ia deciziile. 

Referitor la relaţiile internaţionale, un domeniu vast de altfel, Conferinţa miniştrilor educaţiei din România, Conferinţa Programului Bologna şi Bologna Policy Forum au avut ecouri foarte bune. Ministerul Educaţiei şi ţara noastră a fost apreciată în ceea ce priveşte organizarea, dar cel mai important lucru din punctul meu de vedere este că acel comunicat de la Bucureşti este un comunicat puternic, este un comunicat pe care dumneavoastră l-aţi prezentat, este un comunicat care stabileşte nişte jaloane foarte precise pentru dezvoltarea spaţiului european al învăţământului superior şi al cercetării ştiinţifice. Gândiţi-vă că această conferinţă are loc o dată la doi ani de zile, a fost a opta ediţie şi, practic, Bucureştiul şi România intră pe harta politicilor educaţionale în învăţământul superior. Trebuie să spun că, de asemenea, am mai semnat câteva protocoale, memorandumuri de înţelegere, probabil că cel mai important din punctul meu de vedere a fost cel cu Federaţia Rusă. După cum ştiţi, mai bine de 15 ani România nu a avut un protocol de colaborare pentru învăţământ cu Federaţia Rusă. Din păcate, a venit moţiunea de cenzură şi nu am mai avut posibilitatea să semnez acordul cu Republica Moldova, dar el este pregătit. Mai sunt şi alte documente aflate în acest moment pe traseu, de pildă Hotărârea de Guvern cu cifra de şcolarizare pentru învăţământul preuniversitar şi superior, care pune în aplicare Legea Educaţiei Naţionale. În ceea ce priveşte învăţământul profesional, am spus, sunt cele 20.000 de locuri, în ceea ce priveşte învăţământul superior apare această idee a finanţării multianuale pe bază de granturi şi nu de locuri. Are toate avizele, dar după cum ştiţi, a fost depusă la Secretariatul General al Guvernului, dar nu a putut să intre în şedinţă pentru că, guvernul odată demis, nu poate să ia decizii care să angajeze noul guvern. De asemenea, are toate semnăturile Hotărârea de Guvern privind metodologia ARACIS de evaluare externă a programelor de licenţă şi de master, o hotărâre importantă, pe baza căreia ar trebui să se facă evaluarea şi acreditarea acestor programe. De asemenea, este pe traseu, adică la avizare, Hotărârea de Guvern privind deblocarea posturilor din învăţământul superior. Este o hotărâre de pe care am văzut că şi premierul desemnat şi noul guvern şi-o propun. Mai trebuie să spun, că este în curs de avizare la Ministerul Administraţiei şi Internelor un memorandum privind deblocarea posturilor unice, numai a posturilor unice din învăţământul preuniversitar. Practic, toate aceste documente eu le voi preda noului ministru, urmând ca în funcţie de politicile guvernamentale, acestea să fie promovate sau modificate sau, de ce nu?, înlocuite complet. Ar mai fi un lucru pe care aş dori să vi-l spun, pentru că am citit Programul de guvernare în ceea ce priveşte crearea, sau mai exact construirea laserului de la Măgurele. Este foarte bine că noul guvern îşi propune să continue acest proiect. Proiectul a fost depus în februarie 2012 la Comisia Europeană şi este în procedură de analiză. Va fi cel mai puternic laser din lume la ora actuală. Domnul preşedinte al ANCS, Dragoş Ciuparu, va fi marţi la Bruxelles, într-o întâlnire cu specialiştii CE pentru a vedea răspunsul lor. Practic, ne aşteptăm la un răspuns pozitiv, ceea ce înseamnă că Uniunea Europeană va deschide linie de finanţare pentru acest proiect. E un proiect care a început de multă vreme, care a avut multe faze în 2010-2011 şi este un proiect esenţial, cea mai mare infrastructură de cercetare pe care o are România. Nu pot decât să salut faptul că el se află între priorităţile noului guvern. Trebuie să spun că până la ora actuală s-au făcut investiţii de 5 milioane de euro, avansate din bugetul Educaţiei şi Cercetării, investiţii care, însă, sunt complet rambursate. Deci, în momentul în care va începe construcţia acestui proiect, banii vor fi rambursaţi, vor fi recuperaţi de la Uniunea Europeană. Ar mai fi foarte multe lucruri de spus, dar aş dori să răspund întrebărilor dumneavoastră. Vă mulţumesc!

Transcriere efectuată de către BIROUL DE PRESĂ
Bucureşti, 4 mai 2012

< precedentul     următorul >

Utile
Ultimele documente
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind înscrierea unor imobile în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, imobile aflate în administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice prin Universitatea Maritimă din Constanța, instituție care funcționează în coordonarea ministerului
    Citeşte mai mult
  • Lista românilor de pretutindeni din Moldova, admiși ca bursieri ai statului român, la studii universitare de licență, începând cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult
  • OMENCS nr. 4576/20.07.2016 pentru completarea art. 9 din Metodologia de organizare şi desfăşurare a probelor specifice din cadrul examenului de bacalaureat, susţinute de absolvenţii secţiilor bilingve româno-spaniole, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.756/2012
    Citeşte mai mult
  • Ordinul ministrului Educaţiei nr. 4662/1.08.2016 privind luarea măsurilor prevăzute la art. 170 din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1, cu modificările şi completările ulterioare, urmare a soluţionării unor sesizări referitoare la nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existenţa plagiatului, în cadrul unei teze de doctorat
    Citeşte mai mult
  • Project ROSE. Request for Expressions Of Interest - Development of the Project Management Information System - Software Programmer 2
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind acordarea de stimulente financiare absolvenților care au obținut media 10 la evaluarea națională 2016 pentru absolvenții clasei a VIII-a și la examenul național de bacalaureat 2016
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind transmiterea unui imobil din domeniul public al municipiului Roman și administrarea Consiliului Local al Municipiului Roman, în domeniul public al statului și administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, Inspectoratului Școlar Județean Neamț pentru Clubul Copiilor Roman
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind unele măsuri de utilizare a Fondului de contrapartidă provenit din ajutorul Guvernului Japoniei constituit în baza Înțelegerii realizate prin schimbul de note diplomatice româno-japoneze, semnate la București pe data de 7 ianuarie 2000 și a Acordului încheiat între Guvernul României și Japan International Cooperation System (JICS) la 1 februarie 2000, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 308/ 19.04.2000
    Citeşte mai mult
  • Concurs director CSUD - Universitatea din București
    Citeşte mai mult
  • Lista romanilor de pretutindeni din Bulgaria, admisi ca bursieri ai statului roman, la studii universitare de licenta incepand cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult