|
Campania de informare
„Student în România 2005 - Student în Spaţiul European al Educaţiei”
În contextul promovării noilor
hotărâri legislative, care vor fi aplicate începând cu anul universitar
2005-2006, Ministerul Educaţiei şi Cercetării iniţiază campania de informare
„Student în România 2005 – Student în Spaţiul European al Educaţiei”, destinată
elevilor din clasa a XII-a interesaţi de admiterea în învăţământul superior.
Campania se va desfăşura
în perioada 14 – 21 aprilie 2005, în toate liceele din ţară, în timpul
lecţiei de dirigenţie sau în cadrul unei dezbateri organizate după cursuri.
În intervalul amintit, fiecare liceu va alege o zi drept „Ziua viitorului
student”, ocazie cu care elevii din clasa a XII-a, interesaţi de admiterea
la facultate, se vor întâlni cu directorul liceului, cu diriginţii claselor
a XII-a şi cu alţi invitaţi, pentru a le fi explicate noutăţile legislative
adoptate de MEdC.
Pentru acest eveniment, Ministerul
Educaţiei şi Cercetării a distribuit liceelor din ţară, gratuit, pliante
care vor putea fi consultate de către elevi. Pliantele prezintă paşii pe
care România i-a realizat pentru compatibilizarea învăţământului superior
românesc cu cel european, în vederea aplicării principiilor Procesului
de la Bologna, avantajele de a fi student în România începând cu anul universitar
2005-2006, informaţii despre admiterea în învăţământul superior, facilităţile
oferite de facultăţi ca urmare a modificărilor legislative, precum şi un
set de întrebări frecvente despre reorganizarea învăţământului superior
românesc. Alte întrebări în legătură cu acest subiect pot fi trimise şi
pe adresa de e-mail student2005@mec.edu.ro,
care va funcţiona din data de 14 aprilie 2005.
Totodată, pe site-ul www.edu.ro,
Ministerul Educaţiei şi Cercetării pune la dispoziţia celor interesaţi,
în secţiunea „Student în România 2005”, noutăţile apărute în organizarea
învăţământului superior şi alte informaţii utile.
Reamintim faptul că prin
Hotărârea de Guvern nr. 88/2005 şi ordinele de ministru nr. 3235, 3295,
3545, 3617 şi 3714 s-au realizat:
- restructurarea sistemului
pe două cicluri de studii universitare (licenţă - 3 ani, masterat - 2 ani);
- organizarea ciclului de
licenţă pe domenii de studiu în instituţiile de învăţământ superior public
şi privat;
- aplicarea generalizată
a Sistemului European de Credite Transferabile (ECTS);
- înlocuirea foilor matricole
cu Suplimentul la Diplomă, un document eliberat, în mod obligatoriu şi
gratuit, o dată cu diploma de studii universitare, de toate instituţiile
de învăţământ superior.
Director,
Mircea MUREŞAN |