Declaratia ministrului educatiei si cercetarii privind asa-zisul plagiat 


04.04.2005

Comunicat de presa - 4 aprilie 2005

COMUNICAT DE PRESĂ

Ministrul educaţiei şi cercetării, prof. univ. Mircea Miclea, apreciază atitudinea corectă a experţilor de la catedrele de psihologie din Bucureşti, Cluj-Napoca şi Iaşi în legătură cu acuzaţiile calomnioase care i-au fost aduse pe tema aşa-zisului plagiat.
Domnul Mircea Miclea doreşte, de asemenea, să mulţumească grupurilor civice academice România, liberă în viitor, AdAstra, Forumul Academic Român, şi altor membri ai comunităţii ştiinţifice, care au reacţionat împotriva imposturii, demonstrând solidaritate împotriva politicianismului.
Scuzele prezentate de „Evenimentul Zilei” sunt tardive, însă ministrul educaţiei şi cercetării îşi exprimă convingerea că jurnaliştii profesionişti din România nu vor mai permite apariţia a astfel de impostori care aduc deservicii întregii comunităţi profesionale.

BIROUL DE PRESĂ