Prima sedinta a Consiliului National pentru Reforma Invatamantului
11.05.2005
Comunicat de presa - 11 mai 2005
COMUNICAT DE PRESĂ
Prima şedinţă a Consiliului Naţional pentru Reforma Învăţământului
Ministerul Educaţiei şi Cercetării
a găzduit astăzi, 11 mai, şedinţa Consiliului Naţional pentru Reforma Învăţământului
(CNRI), prima după o lungă perioadă în care acest organism nu a funcţionat.
CNRI are în componenţă experţi în învăţământ superior şi preuniversitar,
reprezentanţi ai tuturor confederaţiilor sindicale din învăţământ, ai patronatului,
ai ONG-urilor şi a federaţiilor studenţesti.
Pe ordinea de zi au fost
prevăzute discutarea proiectelor de Lege privind asigurarea calităţii în
educaţie şi de Regulament de organizare şi funcţionare a CNRI. Membrii
CNRI au apreciat extrem de pozitiv caracterul integrator al proiectului
de lege privind asigurarea calităţii în educaţie prin abordarea unitară
a celor două segmente de învăţământ (preuniversitar şi superior) şi deschiderea
către procesul de învăţare pe tot parcursul vieţii. De asemenea, a fost
apreciat la superlativ caracterul sintetic al proiectului de lege, gândit
ca o lege cadru, urmând ca metodologiile de aplicare, standardele şi indicatori
să fie aprobate prin acte normative emise de Guvern sau MEdC.
Membrii CNRI au apreciat
valorificarea în acest proiect de lege a experienţelor din străinătate
în domeniu, dar şi a bunelor practici din ţară (sistemul VET şi universitar)
şi au făcut sugestii pentru optimizarea aranjamentului instituţional şi
a responsabilităţilor care derivă de aici.
Tot în cadrul întâlnirii
de azi, au fost aleşi vicepreşedinţii CNRI: domnul Romiţă IUCU, prorector
al Universităţii Bucureşti şi doamna Luminiţa NICHITA, profesor la Grup
Şcolar de Industrie Alimentară „Elena Doamna” din Galaţi, preşedintele
de drept fiind ministrul educaţiei şi cercetării, domnul Mircea MICLEA.
Consiliul Naţional al Reformei
Învăţământului (CNRI) este un organism naţional cu rol consultativ în problemele
fundamentale ale reformei educaţiei în România, înfiinţat conform Legii
Învăţământului, având în componenţa sa 35 de membri. Pentru informaţii
suplimentare va puteţi adresa membrilor CNRI (Ioan Mihăilescu, Lazăr Vlăsceanu,
Nicolae Robu – rectorul Universităţii Politehnice Timişoara, Aurel Cornea,
Cezar Bârzea – directorul Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei etc.)
Director,
Mircea MUREŞAN