Învăţământ preuniversitar Învăţământ superior Învăţământ minorităţi Cercetare Resurse umane Recunoastere diplome si vizare Relații Internationale si Europene
Comunicate de presă Versiunea tipăribilă
Conferinta de presa "Sistemul national de indicatori pentru educatie in contextul asigurarii calitatii invatamantului" 
10.05.2005

Comunicat de presa - 10 mai 2005

COMUNICAT DE PRESĂ

„Sistemul naţional de indicatori pentru educaţie în contextul asigurării calităţii învăţământului”

Ministerul Educaţiei şi Cercetării organizează miercuri, 11 mai 2005, ora 13.00, la sediul din strada General Berthelot 28-30, o conferinţă de presă cu tema „Sistemul naţional de indicatori pentru educaţie în contextul asigurării calităţii învăţământului”.
La conferinţa de presă vor participa ministrul educaţiei şi cercetării, prof. univ. Mircea Miclea, preşedintele Institutului Naţional de Statistică, Clementina Ivan-Ungureanu, precum şi reprezentanţi ai Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei, Misiunii Băncii Mondiale la Bucureşti, Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, instituţii care au colaborat la elaborarea setului de indicatori naţionali pentru educaţie.
Conferinţa are ca obiectiv major prezentarea/promovarea Sistemului naţional de indicatori pentru educaţie ca instrument important pentru asigurarea calităţii învăţământului românesc şi corelarea lui cu sistemul european de indicatori. Pe baza acestui sistem, învăţământul românesc va putea beneficia de viziune integrată asupra domeniului educaţiei şi formării profesionale, în perspectiva învăţării pe tot parcursul vieţii.
 În acest context, Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Institutul Naţional de Statistică vor semna o convenţie care reglementează conţinutul şi derularea acţiunilor de cooperare în domeniul sistemului informaţional statistic, în scopul completării şi dezvoltării capacităţii de informare şi decizie, precum şi al întregirii fondului naţional de date statistice.
În cadrul activităţilor Proiectului pentru Învăţământul Rural, proiect co-finanţat de Guvernul României şi Banca Mondială a fost elaborat sistemul naţional de indicatori pentru educaţie (SNIE). La elaborarea acestui sistem naţional de indicatori au participat reprezentanţi ai ministerelor, instituţiilor şi agenţiilor care au implicare directă în acest domeniu de activitate, specialişti şi experţi în educaţie din Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei,  din Institutul  Naţional de Statistică, Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei şi Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă.
SNIE este compatibil cu sistemele internaţionale de indicatori, în primul rând cu Sistemul Statistic European (SSE), construit de Eurostat (Oficiul de Statistică al Comunităţilor Europene), la care România participă prin Institutul Naţional de Statistică.

Director,
Mircea MUREŞAN


< precedentul     următorul >

Utile
Ultimele documente
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind înscrierea unor imobile în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, imobile aflate în administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice prin Universitatea Maritimă din Constanța, instituție care funcționează în coordonarea ministerului
    Citeşte mai mult
  • Lista românilor de pretutindeni din Moldova, admiși ca bursieri ai statului român, la studii universitare de licență, începând cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult
  • OMENCS nr. 4576/20.07.2016 pentru completarea art. 9 din Metodologia de organizare şi desfăşurare a probelor specifice din cadrul examenului de bacalaureat, susţinute de absolvenţii secţiilor bilingve româno-spaniole, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.756/2012
    Citeşte mai mult
  • Ordinul ministrului Educaţiei nr. 4662/1.08.2016 privind luarea măsurilor prevăzute la art. 170 din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1, cu modificările şi completările ulterioare, urmare a soluţionării unor sesizări referitoare la nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existenţa plagiatului, în cadrul unei teze de doctorat
    Citeşte mai mult
  • Project ROSE. Request for Expressions Of Interest - Development of the Project Management Information System - Software Programmer 2
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind acordarea de stimulente financiare absolvenților care au obținut media 10 la evaluarea națională 2016 pentru absolvenții clasei a VIII-a și la examenul național de bacalaureat 2016
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind transmiterea unui imobil din domeniul public al municipiului Roman și administrarea Consiliului Local al Municipiului Roman, în domeniul public al statului și administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, Inspectoratului Școlar Județean Neamț pentru Clubul Copiilor Roman
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind unele măsuri de utilizare a Fondului de contrapartidă provenit din ajutorul Guvernului Japoniei constituit în baza Înțelegerii realizate prin schimbul de note diplomatice româno-japoneze, semnate la București pe data de 7 ianuarie 2000 și a Acordului încheiat între Guvernul României și Japan International Cooperation System (JICS) la 1 februarie 2000, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 308/ 19.04.2000
    Citeşte mai mult
  • Concurs director CSUD - Universitatea din București
    Citeşte mai mult
  • Lista romanilor de pretutindeni din Bulgaria, admisi ca bursieri ai statului roman, la studii universitare de licenta incepand cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult