Situaţia unităţilor de învăţământ afectate de vremea nefavorabilă - miercuri, 12 decembrie
Conform datelor transmise Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului de către inspectoratele şcolare judeţene, miercuri, 12 decembrie, cursurile vor fi suspendate integral în 50 de unităţi de învăţământ din două judeţe: Prahova (1) şi Brăila (49). Din cauza condiţiilor meteorologice neprielnice şi a efectelor colaterale generate de acestea (disfuncţionalităţi în alimentarea cu energie electrică, drumuri blocate etc.), numărul de elevi şi preşcolari din cele două judeţe afectate de această situaţie este de 17.509.
Precizăm că, în măsura în care şi în alte judeţe apar situaţii similare, inspectoratele şcolare judeţene pot lua decizia de a suspenda activitatea unităţilor de învăţământ. Potrivit reglementărilor în vigoare, cursurile neefectuate vor fi recuperate după un grafic aprobat de inspectoratele şcolare judeţene.
BIROUL DE PRESĂ