Învăţământ preuniversitar Învăţământ superior Învăţământ minorităţi Cercetare Resurse umane Recunoastere diplome si vizare Relații Internationale si Europene
Comunicate de presă Versiunea tipăribilă
Ministerul Educaţiei Naţionale este preocupat de siguranţa elevilor în şcoli
21.01.2013

Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) monitorizează constant aplicarea măsurilor pentru reducerea cazurilor de violenţă înregistrate la nivel naţional în unităţile de învăţământ preuniversitar, alături de ceilalţi factori direct responsabili de prevenirea şi combaterea acestui fenomen. Siguranţa în şcoală, potrivit Legii 35/2007, este în responsabilitatea autorităţilor administraţiei publice locale, a inspectoratelor şcolare, a Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti sau a inspectoratelor judeţene de poliţie, a Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti ori a inspectoratelor judeţene de jandarmerie şi a unităţilor şcolare.
În acest context, MEN consideră că se impune reevaluarea strategiei privind reducerea fenomenului de violenţă în unităţile de învăţământ preuniversitar, adoptată de minister în 2007. În plus, regulamentul privind organizarea şi funcţionarea unităţilor de învăţământ preuniversitar, aflat în circuit de avizare, conţine un capitol special destinat măsurilor de combatere a violenţei în şcoală. O componentă căreia trebuie să i se acorde importanţă sporită este cea de prevenire şi combatere a violenţei la nivelul unităţilor de învăţământ prin comisiile de coordonare şi monitorizare înfiinţate atât la nivel naţional şi judeţean, cât şi la nivelul instituţiilor de învăţământ, dar şi prin implicarea consilierilor şi psihopedagogilor şcolari în prevenirea permanentă a unor posibile acte de violenţă.
Ministerul Educaţiei Naţionale este deschis colaborării cu toate instituţiile care au responsabilităţi în acest domeniu. Între demersurile pe care MEN le recomandă în mod curent se numără dezbaterile publice cu participarea elevilor, părinţilor, reprezentanţilor comunităţilor locale şi ONG-urilor, respectiv introducerea în regulamentele de ordine internă ale şcolilor, în funcţie de condiţiile specifice, a acelor prevederi care să contribuie la reducerea posibilităţilor de apariţie a actelor de violenţă.
De asemenea, MEN valorifică rezultatele unor proiecte finanţate din fonduri europene care se referă la fenomenul violenţei în şcoli şi are în vedere iniţierea de programe de formare a cadrelor didactice în ceea ce priveşte combaterea şi gestionarea violenţei în mediul şcolar.
Le reamintim politicienilor din PDL îngrijoraţi de situaţia violenţei în mediul şcolar, că în timpul guvernării PDL, numărul actelor de violenţă s-a cifrat la peste 28.000 de cazuri, potrivit datelor centralizate în anii 2010, 2011 şi parţial 2012.

BIROUL DE PRESĂ        

< precedentul     următorul >

Utile
Ultimele documente
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind înscrierea unor imobile în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, imobile aflate în administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice prin Universitatea Maritimă din Constanța, instituție care funcționează în coordonarea ministerului
    Citeşte mai mult
  • Lista românilor de pretutindeni din Moldova, admiși ca bursieri ai statului român, la studii universitare de licență, începând cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult
  • OMENCS nr. 4576/20.07.2016 pentru completarea art. 9 din Metodologia de organizare şi desfăşurare a probelor specifice din cadrul examenului de bacalaureat, susţinute de absolvenţii secţiilor bilingve româno-spaniole, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.756/2012
    Citeşte mai mult
  • Ordinul ministrului Educaţiei nr. 4662/1.08.2016 privind luarea măsurilor prevăzute la art. 170 din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1, cu modificările şi completările ulterioare, urmare a soluţionării unor sesizări referitoare la nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existenţa plagiatului, în cadrul unei teze de doctorat
    Citeşte mai mult
  • Project ROSE. Request for Expressions Of Interest - Development of the Project Management Information System - Software Programmer 2
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind acordarea de stimulente financiare absolvenților care au obținut media 10 la evaluarea națională 2016 pentru absolvenții clasei a VIII-a și la examenul național de bacalaureat 2016
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind transmiterea unui imobil din domeniul public al municipiului Roman și administrarea Consiliului Local al Municipiului Roman, în domeniul public al statului și administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, Inspectoratului Școlar Județean Neamț pentru Clubul Copiilor Roman
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind unele măsuri de utilizare a Fondului de contrapartidă provenit din ajutorul Guvernului Japoniei constituit în baza Înțelegerii realizate prin schimbul de note diplomatice româno-japoneze, semnate la București pe data de 7 ianuarie 2000 și a Acordului încheiat între Guvernul României și Japan International Cooperation System (JICS) la 1 februarie 2000, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 308/ 19.04.2000
    Citeşte mai mult
  • Concurs director CSUD - Universitatea din București
    Citeşte mai mult
  • Lista romanilor de pretutindeni din Bulgaria, admisi ca bursieri ai statului roman, la studii universitare de licenta incepand cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult