Sustinere proiecte de lege
28.06.2004
Comunicat de presa - 28 iunie 2004
COMUNICAT DE PRESĂ
Ministrul educaţiei şi cercetării,
domnul Alexandu Athanasiu, susţine în şedinţa Senatului din această după-amiază,
două proiecte de acte normative: proiectul de lege pentru modificarea şi
completarea Legii Învăţământului (adoptat de Camera Deputaţilor în data
de 3 iunie a.c.) şi proiectul de lege pentru modificarea şi completarea
Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic (adoptat de Camera
Deputaţilor în data de 9 iunie a.c.).
Proiectele de lege privind
modificarea şi completarea Legii Învăţământului şi Statutului personalului
didactic au în vedere continuarea procesului de descentralizare a sistemului
de administrare şi finanţare a unităţilor de învăţământ preuniversitar
de stat, declanşat în anul 2001, prin transferul de responsabilitate privind
execuţia bugetară de la MEdC şi inspectoratele şcolare către consiliile
locale şi unităţile de învăţământ şi prin trecerea patrimoniului acestora
din urmă, din proprietatea statului, în patrimoniului public al comunelor,
oraşelor, municipiilor şi sectoarelor municipiului Bucureşti.
Noile prevederi vizează
în esenţă creşterea capacităţii de decizie a consiliilor locale în legătură
cu formarea, repartizarea şi folosirea fondurilor băneşti necesare unităţilor
de învăţământ şi participarea autorităţilor şi comunităţilor locale, alături
de instituţiile afiliate MEdC, la elaborarea politicilor de dezvoltare
şi modernizare a şcolilor, a politicilor de personal, de promovare şi evaluare
a cadrelor de conducere din unităţile de învăţământ.
Proiectele de lege adoptate
de Camera Deputaţilor au în vedere, de asemenea, introducerea unei noi
formule de finanţare a şcolilor - formulă potrivit căreia repartizarea
pe unităţi de învăţământ a fondurilor de la bugetul de stat şi bugetele
locale se va realiza, transparent şi echitabil, pe baza unor criterii care
au la bază costurile standard pe elev/preşcolar, condiţiile concrete în
care îşi desfăşoară activitatea o unitate de învăţământ, nivelul de dezvoltare
social-economică a fiecărei localităţi şi potenţialul bugetar al fiecărui
consiliu local.
Modificările şi prevederile
nou introduse în aceste proiecte de lege asigură o mai bună concordanţă
a legislaţiei privind finanţarea şi administrarea unităţilor de învăţământ
din România cu prevederile Cartei Europene a Autonomiei Locale.
BIROUL DE PRESĂ