Reuniune de lucru a conducerii Ministerului Educaţiei Naţionale cu inspectorii şcolari judeţeni și directorii Caselor Corpului Didactic




Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, secretarii de stat Stelian Fedorca şi Kiraly Andras Gyorgy şi directorii din minister s-au întâlnit joi, 7 februarie, la Bucureşti, cu şefii inspectoratelor şcolare judeţene, inspectorii şcolari generali adjuncţi şi directorii Caselor Corpului Didactic din ţară.
Ministrul Remus Pricopie a subliniat că înscrierea în clasa pregătitoare rămâne obligatorie, cu respectarea dorinţei părinţilor de a-şi încadra copiii fie la grădiniţă, fie la şcoală, dacă sunt îndeplinite condiţiile de funcţionare. Un alt punct important asupra căruia ministrul Remus Pricopie a insistat a fost revitalizarea învăţământului profesional şi tehnic, precizând că acest lucru este o prioritate guvernamentală. Ministrul Educaţiei i-a asigurat pe cei prezenţi că vor avea sprijinul său pe aceste direcţii de acţiune şi i-a îndemnat să fie proactivi în materie de parteneriate între şcoli şi agenţi economici.
Reprezentanţii ministerului au clarificat mai multe aspecte privind înscrierea în învăţământul primar, pregătirea activităţilor de mobilitate a personalului didactic şi pilotarea evaluării naţionale la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a. Discuţiile din cadrul reuniunii, desfăşurată în Aula Bibliotecii Centrale Universitare Carol I, au mai vizat organizarea logistică a examenelor naţionale din acest an (bacalaureat şi evaluare naţională la clasa a VIII-a) şi inspecţia şcolară.

BIROUL DE PRESĂ