Locuri pentru candidati rromi la admiterea in universitati si colegii universitare 2004-2005
20.06.2004
Comunicat de presa - 20 iunie 2004
COMUNICAT DE PRESĂ
Ministerul Educaţiei şi Cercetării
a acordat pentru anul universitar 2004-2005, 399 de locuri speciale pentru
candidaţii rromi la admiterea în facultăţile şi colegiile universitare
din 43 de instituţii de învăţământ superior de stat. Locurile alocate pentru
rromi se referă la facilitatea de a fi admişi pe criterii minimale (media
5,00) şi la faptul că nu vor plăti taxe de şcolarizare pe durata studiilor.
Distribuţia locurilor la
facultăţile şi colegiile la care vor exista cereri din partea candidaţilor
rromi revine rectoratelor. În acest scop, candidaţii rromi vor depune,
în perioada de înscriere, o cerere de intenţie la rectoratele universităţilor
(secretarul şef al universităţii) şi, în aceeaşi zi, un dosar de concurs
la facultatea vizată.
Ca şi în ceilalţi ani, dosarul
de concurs va cuprinde, pe lângă actele solicitate de facultate sau de
colegiu, o adeverinţă din partea unei organizaţii legal constituite a rromilor
din care să rezulte că respectivul candidat face parte din etnia rromilor
(şi nu că este membru al respectivei organizaţii!).
Întrucât examenele de admitere
în instituţiile de învăţământ superior se derulează în date diferite, este
important ca potenţialii candidaţi rromi să se informeze în prealabil asupra
perioadelor de organizare a înscrierilor şi de desfăşurare a examenului
de admitere.
Cele 399 de locuri s-au distribuit astfel:
- Universitatea din Bucureşti
(35), Universitatea „Babeş Bolyai” din Cluj-Napoca (30), Universitatea
din Craiova (20), Universitatea “Al. Ioan Cuza” Iaşi (20), Universitatea
din Oradea (20), Universitatea din Timişoara (20);
- câte 17 locuri au primit
următoarele instituţii de învăţământ superior: Şcoala Naţională de Studii
Politice şi Administrative Bucureşti, Universitatea “Transilvania” din
Braşov, Universitatea “Dunărea de Jos” Galaţi şi Universitatea „Petru Maior”
Târgu Mureş;
- 15 locuri - Universitatea Petrol - Gaze Ploieşti şi Universitatea “Lucian Blaga“ Sibiu
- 12 locuri – Universitatea Ovidius Constanţa
- câte 10 locuri au fost repartizate următoarelor universităţi: Universitatea Tehnică de Construcţii din Bucureşti, Politehnica Bucureşti, Academia de Studii Economice Bucureşti, Universitatea din Bacău, Universitatea Tehnică “Gh. Asachi” Iaşi, Universitatea din Piteşti, Universitatea “Valahia” Târgovişte,
- Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Tg. Jiu i-u fost alocate 9 locuri, Universităţii “Ştefan cel Mare” Suceava 6 locuri, în timp ce Universitatea “Aurel Vlaicu” din Arad, Universitatea de Nord Baia Mare, Universitatea de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca, Universitatea „Politehnica” Timişoara şi Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Timişoara au primit fiecare câte 5 locuri.
- câte 3 locuri au revenit Universităţii de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” Timişoara, Universităţii “Eftimie Murgu” Reşiţa, Universităţii de Medicină şi Farmacie “Grigore T. Popa” din Iaşi, Universităţii “1 Decembrie 1918” Alba Iulia, Academiei Naţionale de Educaţie Fizică şi Sport Bucureşti şi Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Bucureşti.
- Academia Naţională de Muzică din Bucureşti a primit 2 locuri, la fel ca Universitatea de Arte “George Enescu” Iaşi, Universitatea Maritimă Constanţa, Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară şi Universitatea de Artă şi Design, ambele din Cluj-Napoca.
- câte 1 loc a fost repartizat Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti, Universităţii de Artă Teatrală Târgu Mureş, Academiei de Muzică “Gheorghe Dima” Cluj-Napoca şi Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică “Ion Luca Caragiale” din Bucureşti.
BIROUL DE PRESĂ