Despre instituție / Despre noi / Minister
Ministerul Educaţiei Naţionale
Str. Gen. Berthelot 28-30
Sector 1, 010168, Bucureşti
Tel. Centrală: 4056200;4056300
Relaţii cu publicul
|
Premiere cursanti "Scoala de proiecte"
18.06.2004
Comunicat de presa - 18 iunie 2004
COMUNICAT DE PRESĂ
Ministrul educaţiei şi cercetării,
domnul Alexandru Athanasiu, a înmânat, vineri, 18 iunie 2004, la Universitatea
Bucureşti, diplomele celor 60 de absolvenţi ai "Şcolii de proiecte”, program
de training organizat de Agenţia Naţională pentru Sprijinirea Iniţiativelor
Tinerilor (ANSIT) şi Asociaţia Studenţilor din Universitatea Bucureşti
(ASUB).
"România are nevoie de proiecte,
dar cea mai mare vulnerabilitate a ei este că nu ştim cum să le redactăm,
să accesăm resursele financiare venite prin programele europene de preaderare
şi să le utilizăm în beneficiul unor comunităţi cât mai mari. Sper că modelul
de şcoală organizat la Universitatea Bucureşti va fi preluat şi de alte
universităţi din ţară”, a declarat ministrul educaţiei şi cercetării, domnul
Alexandru Athanasiu.
"Şcoala de proiecte ANSIT-ASUB”
s-a desfăşurat în perioada 19 aprilie-30 mai 2004, studenţii participând
la cursuri de pregătire şi consultanţă pentru managementul de proiecte,
susţinute de traineri specializaţi ai ANSIT. Cursurile au fost organizate
pe două module: primul - dobândirea unor minime cunoştinţe în proiectare
şi managementul de proiect, iar al doilea - instruirea asupra accesării
fondurilor europene disponibile prin programul "Tineret” gestionat în România
de ANSIT.
Cu această ocazie, directorul
general al ANSIT România, domnul Cristian Rizea, a anunţat că un număr
de 31 de cursanţi dintre cei 60 ai "Şcolii de Proiecte” vor merge în săptămânile
următoare la Neptun, unde vor participa, de data aceasta în calitate de
instructori, la "Universitatea de vară”, un alt program de educaţie nonformală
derulat de către ANSIT pentru 800 de tineri din toată ţara.
BIROUL DE PRESĂ
|
- Proiect de Hotărâre de Guvern privind înscrierea unor imobile în inventarul centralizat al bunurilor
din domeniul public al statului, imobile aflate în administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice prin Universitatea Maritimă din Constanța, instituție care funcționează în coordonarea ministerului
- Lista românilor de pretutindeni din Moldova, admiși ca bursieri ai statului român, la studii universitare de licență, începând cu anul universitar 2016-2017
- OMENCS nr. 4576/20.07.2016 pentru completarea art. 9 din Metodologia de organizare şi desfăşurare a probelor specifice din cadrul examenului de bacalaureat, susţinute de absolvenţii secţiilor bilingve româno-spaniole, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.756/2012
- Ordinul ministrului Educaţiei nr. 4662/1.08.2016 privind luarea măsurilor prevăzute la art. 170 din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1, cu modificările şi completările ulterioare, urmare a soluţionării unor sesizări referitoare la nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existenţa plagiatului, în cadrul unei teze de doctorat
- Project ROSE. Request for Expressions Of Interest - Development of the Project Management Information System - Software Programmer 2
- Proiect de Hotărâre de Guvern privind acordarea de stimulente financiare absolvenților care au obținut media 10 la evaluarea națională 2016 pentru absolvenții clasei a VIII-a și la examenul național de bacalaureat 2016
- Proiect de Hotărâre de Guvern privind transmiterea unui imobil din domeniul public al municipiului Roman și administrarea Consiliului Local al Municipiului Roman, în domeniul public al statului și administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, Inspectoratului Școlar Județean Neamț pentru Clubul Copiilor Roman
- Proiect de Hotărâre de Guvern privind unele măsuri de utilizare a Fondului de contrapartidă provenit din ajutorul Guvernului Japoniei constituit în baza Înțelegerii realizate prin schimbul de note diplomatice româno-japoneze, semnate la București pe data de 7 ianuarie 2000 și a Acordului încheiat între Guvernul României și Japan International Cooperation System (JICS) la 1 februarie 2000, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 308/ 19.04.2000
- Concurs director CSUD - Universitatea din București
- Lista romanilor de pretutindeni din Bulgaria, admisi ca bursieri ai statului roman, la studii
universitare de licenta incepand cu anul universitar 2016-2017
|