Învăţământ preuniversitar Învăţământ superior Învăţământ minorităţi Cercetare Resurse umane Recunoastere diplome si vizare Relații Internationale si Europene
Comunicate de presă Versiunea tipăribilă
Ministrul Remus Pricopie a propus introducerea cursurilor de Limbă, cultură şi civilizaţie românească în şcolile din Franţa
22.03.2013

Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, s-a întâlnit vineri, 22 martie, la Paris, cu ministrul francez al Educaţiei, Vincent Peillon. În cadrul întâlnirii, ministrul Remus Pricopie a subliniat interesul României de a aprofunda şi dezvolta relaţiile bilaterale în domeniul educaţiei.
Ministrul Remus Pricopie a declarat că susţine promovarea limbii, culturii şi civilizaţiei româneşti în unităţile de învăţământ din Franţa. În acest sens, ministrul român al Educaţiei a propus introducerea, în învăţământul preuniversitar francez, a cursurilor de Limbă, cultură şi civilizaţie românească, adresate elevilor de origine română. Acest curs, implementat de Institutul Limbii Române, funcţionează din 2007 în ţări precum Spania, Italia, Belgia, Olanda.
Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, a arătat că MEN susţine predarea limbii franceze şi a disciplinelor non-lingvistice în limba franceză în învăţământul românesc. În România, funcţionează astăzi 30 de licee bilingve, în care studiile se finalizează cu bacalaureat bilingv. În universităţile româneşti îşi desfăşoară activitatea 7 lectori francezi. Dintre programele europene existente, cea mai mare mobilitate a studenţilor români către Franţa se înregistrează prin programul Erasmus, respectiv 24,13% dintre aceştia. Distribuţia pe niveluri de studiu este următoarea: 51% - licenţă, 36% - de masterat şi 13% - doctorat.
Ministrul Remus Pricopie a apreciat şi buna colaborare bilaterală în domeniul învăţământului profesional şi tehnic, dar şi necesitatea eficientizării sistemelor de formare profesională prin accesarea Fondului Social European (FSE).
Ministrul Remus Pricopie l-a invitat la Bucureşti pe omologul său, Vincent Peillon, cu ocazia inaugurării noii clădiri a Lycée Français Anna de Noailles, care va avea loc în cursul acestui an. Cu această ocazie, cei doi miniştri vor continua dialogul la nivel înalt privind cooperarea în domeniul educaţiei dintre cele două state.

BIROUL DE PRESĂ

< precedentul     următorul >

Utile
Ultimele documente
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind înscrierea unor imobile în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, imobile aflate în administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice prin Universitatea Maritimă din Constanța, instituție care funcționează în coordonarea ministerului
    Citeşte mai mult
  • Lista românilor de pretutindeni din Moldova, admiși ca bursieri ai statului român, la studii universitare de licență, începând cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult
  • OMENCS nr. 4576/20.07.2016 pentru completarea art. 9 din Metodologia de organizare şi desfăşurare a probelor specifice din cadrul examenului de bacalaureat, susţinute de absolvenţii secţiilor bilingve româno-spaniole, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.756/2012
    Citeşte mai mult
  • Ordinul ministrului Educaţiei nr. 4662/1.08.2016 privind luarea măsurilor prevăzute la art. 170 din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1, cu modificările şi completările ulterioare, urmare a soluţionării unor sesizări referitoare la nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existenţa plagiatului, în cadrul unei teze de doctorat
    Citeşte mai mult
  • Project ROSE. Request for Expressions Of Interest - Development of the Project Management Information System - Software Programmer 2
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind acordarea de stimulente financiare absolvenților care au obținut media 10 la evaluarea națională 2016 pentru absolvenții clasei a VIII-a și la examenul național de bacalaureat 2016
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind transmiterea unui imobil din domeniul public al municipiului Roman și administrarea Consiliului Local al Municipiului Roman, în domeniul public al statului și administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, Inspectoratului Școlar Județean Neamț pentru Clubul Copiilor Roman
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind unele măsuri de utilizare a Fondului de contrapartidă provenit din ajutorul Guvernului Japoniei constituit în baza Înțelegerii realizate prin schimbul de note diplomatice româno-japoneze, semnate la București pe data de 7 ianuarie 2000 și a Acordului încheiat între Guvernul României și Japan International Cooperation System (JICS) la 1 februarie 2000, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 308/ 19.04.2000
    Citeşte mai mult
  • Concurs director CSUD - Universitatea din București
    Citeşte mai mult
  • Lista romanilor de pretutindeni din Bulgaria, admisi ca bursieri ai statului roman, la studii universitare de licenta incepand cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult