A doua sesiune de repartizare computerizata la licee si scolile de arta si meserii


20.07.2004

Comunicat de presa - 20 iulie 2004

COMUNICAT DE PRESĂ
 
Pentru a doua sesiune de repartizare computerizată la licee şi şcolile de arte şi meserii care a avut loc duminică, 18 iulie, au fost disponibile la nivelul întregii ţări 99.645 de locuri, pentru care s-au înscris 80.933 de elevi. Dintre aceştia, 76.170 au ocupat un loc la un liceu sau o şcoală de arte şi meserii, ceilalţi 4.763 urmând să fie repartizaţi în perioada 22-28 iulie de către comisiile de admitere de la nivelul Inspectoratelor Şcolare Judeţene. Dintre toate judeţele ţării, doar în Municipiul Bucureşti numărul absolvenţilor clasei a VIII-a rămaşi nerepartizaţi la liceu sau la o şcoală de arte şi meserii (1.216) este mai mare decât numărul locurilor rămase neocupate (169).
Conform calendarului admiterii în licee şi şcolile de arte şi meserii, până astăzi, 20 iulie candidaţii repartizaţi în a doua etapă şi-au  depus dosarele la şcolile unde au fost admişi, iar în data de 21 iulie, unităţile de învăţământ liceal şi profesional de stat vor transmite comisiei judeţene de admitere situaţia locurilor rămase libere în urma neînscrierii candidaţilor admişi în cele două etape ale admiterii. În perioada 22-28 iulie 2004, comisia judeţeană de admitere va rezolva situaţiile speciale ivite după repartizarea computerizată şi va repartiza candidaţii care nu şi-au depus dosarele de înscriere în termen şi candidaţii care nu au participat la repartizările computerizate

BIROUL DE PRESĂ