Studenti premiati la Campionatul Mondial Universitar de KARATE


17.07.2004

Comunicat de presa - 17 iulie 2004

COMUNICAT DE PRESĂ

Lotul naţional universitar de karate al României a participat, în perioada 6-12 iulie 2004, la Campionatul Mondial Universitar de karate din Belgrad. În condiţiile unei competiţii cu o valoare tehnică deosebită, România a obţinut un loc V, prin Totelecan Marian (80 kg) şi un loc VII, prin Popescu Corina (60 kg), rezultate meritorii pentru un Campionat Mondial.
La startul competiţiei s-au aliniat peste 600 de concurenţi din 34 de ţări. România a beneficiat de un suport tehnic deosebit, fiind singura reprezentativă naţională cu antrenor japonez - dl. Nobuiuki Nukina şi arbitru WKF - dl. Vladi Vardiero. Deplasarea delegaţiei româneşti s-a făcut sub egida şi finanţarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi cu sprijinul Centrului de Arte Marţiale şi Fitness al Universităţii din Bucureşti şi al Federaţiei Române de Karate Modern, al Clubului Sportiv al Aeroportului Naţional Bucureşti Otopeni, precum şi al unor sponsori generoşi: firma de avocatură David&Baias, Extraprint SRL şi Profit General Agency.

BIROUL DE PRESĂ