Sedinta noului senat al UMF
14.07.2004
Comunicat de presa - 14 iulie 2004
COMUNICAT DE PRESĂ
Senatul Universităţii de
Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti s-a întrunit astăzi, 14 iulie,
în prima şedinţă după validarea de către conducerea MEC a noilor structuri
alese la sfârşitul lunii iunie. La invitaţia rectorului UMF "Carol Davila”,
domnul Florian Popa, la această întrunire a participat şi ministrul educaţiei
şi cercetării, domnul Alexandru Athanasiu.
"Astăzi când un nou senat
universitar, în alcătuire legală şi valoroasă, preia responsabilitatea
conducerii universităţii, salutul meu exprimă gratitudinea pe care un «administrator»
temporar al învăţământului românesc o aduce idealului peren al profesiei
medicale, precum şi îndemnul spre o continuă ameliorare a actului didactic.
Universitatea de Medicină şi Farmacie «Carol Davila» reprezintă, cel puţin
pentru mine, un lăcaş de ştiinţă şi conştiinţă a spiritualităţii româneşti.
A fost participant activ la modernizarea României în ultimele două veacuri,
iar şcoala bucureşteană de medicină a fost permanent ataşată la opţiunile
majore ale învăţământului românesc şi, de ce nu, la idealurile de dezvoltare,
de progres ale ţării”, a afirmat ministrul educaţiei şi cercetării, în
discursul susţinut cu acest prilej.
La rândul său, rectorul
UMF "Carol Davila” a spus că actualul corp didactic al universităţii va
fi în măsură să readucă învăţământul medical bucureştean în prim-planul
vieţii universitare medicale din România. „Având în vedere că avem profesori
extrem de buni, foarte bine pregătiţi, şi după cum vedeţi, în măsură să
rezolve micile alunecări din viaţa universitară, atunci când ele se întâmplă,
eu cred că actualele clasamente ale universităţilor de medicină din România
nu vor rămâne aşa, deoarece – sunt convins - corpul profesoral medical
bucureştean va reuşi să aducă Universitatea de Medicină acolo unde îi este
locul, adică în frunte”, a declarat rectorul UMF "Carol Davila”.
Tot în şedinţa de astăzi
au fost validaţi prorectorii UMF "Carol Davila” şi secretarul ştiinţific
al acestei instituţii de învăţământ universitar.
BIROUL DE PRESĂ