![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
Învăţământ preuniversitar | Învăţământ superior | Învăţământ minorităţi | Cercetare | Resurse umane | Recunoastere diplome si vizare | Relații Internationale si Europene |
Despre instituție / Despre noi / Minister
Informații de interes public
Navigare rapidă
Contact
Ministerul Educaţiei Naţionale Str. Gen. Berthelot 28-30 Sector 1, 010168, Bucureşti Tel. Centrală: 4056200;4056300 Relaţii cu publicul |
Comunicate de presă Versiunea tipăribilă
![]() România se implică activ în implementarea obiectivelor Strategiei UE pentru Regiunea Dunării
16.05.2013
Ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică, Mihnea Costoiu, a participat joi, 16 mai, la Bratislava, la Conferinţa „Scientific Support to the Danube Strategy", eveniment dedicat implementării obiectivelor Strategiei UE pentru Regiunea Dunării (SUERD). Conferinţa a fost organizată de Comisia Europeană şi Guvernul Republicii Slovace. În cadrul conferinţei, ministrul român a subliniat progresele înregistrate în procesul de transformare a regiunii Dunării într-o regiune competitivă, dinamică şi prosperă, şi implicit, ridicarea standardului de viaţă al comunităţilor locale. „Comisia Europeană a evaluat pozitiv o propunere de proiect - DANCERS - care va stabili bazele pentru o agendă strategică de cercetare pentru management integrat râu - deltă - mare şi pentru un program educaţional integrat (de la grădiniţă la studii postuniversitare, cu platforme de dezvoltare profesională pentru cercetători)”, a declarat ministrul delegat Mihnea Costoiu. Demnitarul român a transmis reprezentanţilor Comisiei Europene că Executivul asigură sprijinul ştiinţific naţional pentru acţiunile ştiinţifice în care va fi implicată ţara noastră. „Guvernul României a cheltuit resurse importante în evaluarea interesului comunităţilor ştiinţifice europene. Orizont 2020, fondurile structurale, programele regionale precum DANUBE, cât şi fondurile naţionale vor fi, în continuare, în atenţia noastră pentru a ne optimiza eforturile şi pentru a transforma în realitate un nou mod de cooperare la nivel regional", a mai spus ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică. DANCERS va fi lansat în luna iunie a acestui an şi va reuni reprezentanţi ai comunităţilor ştiinţifice de mediu din Austria, Ungaria, România, Serbia, Franţa, Italia, Estonia şi Regatul Unit al Marii Britanii. Strategia Uniunii Europene pentru regiunea Dunării (SUERD) este un proiect/instrument comunitar de cooperare macro-regională, promovat la nivelul UE de către România şi Austria. Cele 14 state membre UE şi terţe din bazinul Dunării sunt: Germania, Austria, Bosnia - Herţegovina, Bulgaria, Cehia, Croaţia, Serbia, Slovacia, Slovenia, România, Republica Moldova, Muntenegru, Ucraina şi Ungaria. BIROUL DE PRESĂ
|
Utile
Ultimele documente
|