Concurs titularizare - informatii suplimentare


14.07.2004

Comunicat de presa - 14 iulie 2004

COMUNICAT DE PRESĂ

Pentru examenul de titularizare care va avea loc în zilele de 15-16 iulie s-au înscris 47.186 de cadre didactice, inclusiv absolvenţi din promoţia 2004, care vor concura pe 34.964 de posturi vacante, dintre care 14.994 titularizabile şi 19.970 pentru suplinitori.
Probele scrise se desfăşoară după cum urmează:
- 15 iulie 2004: toate specialităţile, atât în limba română, cât şi în limbile minorităţilor naţionale şi proba de limba şi literatura română pentru educatorii/învăţătorii/institutorii din unităţile de învăţământ, clase sau grupe cu predare în limba minorităţilor naţionale.
- 16 iulie 2004: limba şi literatura maternă pentru educatori şi învăţători/institutori din unităţile de învăţământ cu predare în limbile minorităţilor naţionale.
Extragerea variantei de subiecte va fi anunţată la Radio România Actualităţi, în zilele de 15 iulie, ora 8.35, respectiv 16 iulie, ora 8.40. Accesul candidaţilor în sălile de concurs este permis între orele 8.30 şi 9.00, în ambele zile de concurs. Durata probei scrise este de 4 (patru) ore, din momentul deschiderii plicului cu subiecte (ora 10.00). Candidaţii, care nu se află în sală în momentul deschiderii plicului cu subiecte sunt consideraţi neprezentaţi. Redactarea lucrărilor se face cu cerneală sau pix de culoare albastră.
Candidaţii şi supraveghetorii nu pot avea asupra lor, în sala de concurs, cărţi, caiete, telefoane mobile sau alte mijloace de comunicare la distanţă. Singurele mijloace auxiliare premise sunt urm[toarele:
- instrumente de desen (compas, echer, riglă) pentru desene, scheme, reprezentări grafice;
- planul general de conturi, valabil de la 01.01. 2003, aprobat prin OMF nr.306/  2002 şi OMF nr. 94/ 2001 pentru proba Economic, Administrativ, Poştă (profesori);
- dicţionar pentru limba latină.
Candidaţii surprinşi copiind sau transmiţând soluţii cu privire la subiecte vor fi eliminaţi din concurs, iar cadrele didactice supraveghetoare care furnizează soluţii ale subiectelor de concurs, falsifică lucrări sau manifestă neglijenţă în îndeplinirea atribuţiilor de supraveghetor, vor fi sancţionate penal, civil, administrativ-disciplinar, după caz. Lucrările scrise sunt sigilate de candidaţi, pe colţul foii aplicându-se ştampila Concurs 2004. Baremele de corectare, pentru fiecare disciplină de concurs în parte, sunt afişate la Centrul de concurs, începând cu ora 14. 00.
Rezultatele la concursul naţional unic vor fi afişate atât la centrele de concurs, cât şi la sediile Inspectoratelor Şcolare Judeţene, în 17-18 iulie, urmând ca eventualele contestaţii să fie înregistrate în perioada 19-20 iulie. Afişarea rezultatelor finale la concursul naţional unic se va face în data de 22 iulie. Repartizarea computerizată a cadrelor didactice participante la concursul naţional unic care au obţinut minim media 7, pe posturile/catedrele vacante titularizabile, se va face în ordinea descrescătoare a mediei obţinute la concurs, în două etape: 26 iulie, respectiv 28 iulie 2004. Rezultatele repartizării computerizate vor fi publicate pe site-ul http://titularizare.edu.ro. Posturile rămase vacante după sesiunile de repartizare computerizată vor fi distribuite prin şedinţă publică.
Începând de astăzi, 14 iulie, Ministerul Educaţiei şi Cercetării a pus la dispoziţia celor interesaţi de organizarea şi desfăşurarea concursului naţional unic, linia telefonică specială din perioada examenelor naţionale – 021/315.50.99, care va funcţiona în intervalul orar 08.30 – 16.30 până la începutul lunii august. De asemenea, informaţii suplimentare pot fi obţinute trimiţând mesaje la adresa de e-mail titularizare2004@mec.edu.ro.
Responsabil pentru declaraţii de presă pe probleme de titularizare a fost desemnat domnul Gabriel LEAHU, director în Ministerul Educaţiei şi Cercetării, care poate fi contactat prin intermediul Serviciului Relaţii Publice şi Mass-Media al MEC.

BIROUL DE PRESĂ